Sari la conținut
Recomandari IslamRo
  • Staţi acasă, izolaţi-vă! Coronavirus loveşte în întreaga lume.
  • Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Dacă auzi că o anumită boală s-a declanşat într-un anumit loc, nu merge acolo şi dacă aceasta se declanşează într-un loc în care te afli deja, atunci nu părăsi acel loc…” (relatat de Bukhari şi Muslşim)

Aly Zahra Amira

Membru IslamRo
  • Număr conținut

    74
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    25
  • Time Online

    19d 32m 33s

Orice postat de Aly Zahra Amira

  1. Aly Zahra Amira

    Este permis sa asculți muzica

    MUZICA, INSTRUMENTELE MUZICALE si ISLAMUL! Este permis sa asculți muzica? Este haram?
  2. Aly Zahra Amira

    Termenul mosque

    Termenul moschee se pare că a pătruns în spaţiul românesc pe filieră franceză de la termenul “mosquee”, acesta la rândul său provenind din spaniolul “mezquito” reprezintă o versiune a termenului arab “masgid” locul destinat închinării.[2] Modelul clădirii se pare că a fost reprezentat de locul unde erau efectuate primele rugăciuni, curtea Profetului din Medina acoperită la o extremitate cu crengi de palmier. Este vorba despre o curte „sahn” cu galerii pe margine în al cărei capăt găsim sala de rugăciune. Moscheea nu exista practic în timpul profetului, doar acest spaţiu amenajat pentru comunitatea credincioşilor unde ei se strângeau să se roage şi să discute problemele curente. De notat că iniţial în oraşul islamic, moscheea principală se găsea întodeauna amplasată la vedere, ea fiind un monument indispensabil al vieţii religioase precum şi intelectuale. Funcţiile moscheei nu ţineau aşadar exclusiv de spaţiul sacru, acest spaţiu fiind destinat şi unor activităţi cotidiene precum alegerea reprezentanţilor, învăţământ, colectarea taxelor sau alte aspecte ale vieţii politice şi sociale.[3] Sculpturile au fost interzise în moschee, frumuseţea acestor lăcaşe de multe ori de dimensiuni impresionante provine din arhitectură, din materialele de construcţie şi mai ales din iluminare. Una dintre cele mai mari interdicţii ale islamului fiind aceea de a nu „îţi face chip cioplit” explică raritatea figurilor antropomorfe în arta islamică. Un caz şi mai rar este reprezentat de prezenţa imaginii profetului, de cele mai multe ori trăsăturile faciale ale profetului Mahomed din primele secole ale islamului fiind ulterior şterse. În schimb, unul din elementele specifice artei islamice îl reprezintă pictura vegetală, punând adeseori accentul pe detalii. Personalul moscheei este reprezentat de: cadiu- predicatorul având şi funcţia de judecător al comunităţii, imam- conducătorul rugăciunii colective într-o moschee, şi muezin- cel care anunţă din minaret ora rugăciunii, aceştia trei neavând nimic sacerdotal. Ei nu pot fi nicidecum asemuiţi preoţilor creştini, sunt doar simpli funcţionari ai comunităţii plătiţi din „fundaţii pioase” şi din contribuţia credincioşilor.[4] Cu toate că, arta islamică a suferit numeroase influenţe în funcţie de regiune, părţile componente ale unei moschei au rămas în principal aceleaşi şi anume: Bayd Al Salat - Sanctuarul reprezintă o sală interioară de formă rectangulară, în care are loc oficierea rugăciunii spre Mecca indicată printr-un Mihrab, o nişă într-un perete ce poartă la rândul său numele de Qibla Sahn – reprezintă curtea interioară deschisă în care se oficiază abluţiunea (spălarea anumitor părţi ale corpului cum ar fi palmele şi picioarele în scopul purificării rituale) înainte de rugăciune. Manarah - trebuie precizat aici că termenul de “minaret” este o versiune europenizată, cuvântul manarah provenind din verbul arab “a lumina” desemnând locul de unde sunt chemaţi credincioşii la rugăciune.[5] Reprezentat printr-un turn în vârful căruia regăseam adeseori o platformă de unde muezinul chema credincioşii la rugăciune. În zilele noastre vocea umană a fost înlocuită din ce în ce mai mult de difuzoare. Formulele adresate credincioşilor sunt: “Dumnezeu este Mare. Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu. Mahomed este trimisul său. Veniţi la rugăciune. Veniţi la fericire” formulele sunt repetate adeseori de două ori. Minbar – termenul reprezintă adeseori un amvon cu trepte, pe care stă cadiul. Masqura – incinta cu grilaj de lemn destinată suveranilor Dikka- platforma celui care amplifică predica aşezată adeseori pe axaQiblei aproximativ la mijlocul moscheei.[6] Dacă forma sanctuarului a rămas în principal aceeaşi, putem vorbi însă de o ierarhizare a moscheelor islamice, astfel există 3 sanctuare principale pan islamice: - Moscheea din Mecca, Moscheea din Medina şi Domul stâncii de la Ierusalim.[7] Voi încerca în cele ce urmeză să le caracterizez pe primele două. Cea mai reprezentativă moschee pentru lumea musulmană este fără îndoială cea din Mecca, aici se află Kaaba, un mare cub de piatră puţin înclinat, în care se află încrustată Piatra Neagră, o bucată de granit de 1,50 metri înălţime, acoperită cu o husă de bumbac şi mătase verde, având pe ea o panglică lată neagră pe care sunt brodate versete din Coran. Credinciosul ajuns la Mecca se duce întâi la moschee, apoi la Kaaba, unde atinge cu mâna Piatra Neagră şi înconjoară de şapte ori Kaaba, efectuează o rugăciune, urmează un tur între înălţimile As Safa şi Al-Marwa. În cadrul pelerinajului credincioşii au un ritual de lapidare la Mina unde se aruncă cu pietre într-o stâncă ce îl simbolizează pe Satana. Un alt spaţiu important este reprezentat de moscheea de la Medina, fondată de Profetul Muhammad, în 622, în 707 sub califul Al-Walid I, moschea este decorată cu o serie de mozaicuri din sticlă şi aur. Moscheea a fost redecorată în decursul existenţei ei de dinastiile abbasidă, mamelucă şi otomană. Recent a fost restaurată de către regele Fadih al Arabiei Saudite- Ea are 5 minarete şi un mare dom. Mai târziu ea a devenit un prototip al clăririlor islamice. Moscheea adăposteşte şi mormântul lui Mahomed, după Mecca este considerată un al doilea loc sfânt al islamului. Despre cel de-al treilea sanctuar pan islamic de importanţă deosebită, cât şi despre formele specifice pe care le-a avut arhitectura islamică în funcţie de zonele de răspândire ale acestei religii veţi citi într-un număr ulterior.
  3. Aly Zahra Amira

    Spiritul și trupul

    Un coş plin cu pâine proaspătă Profetul Mohamed a zis: "Nu există tovarăş mai bun pe acest drum decât faptele tale. Ele îţi vor fi prietenii cei mai buni – sau, dacă eşti crud şi egoist, faptele tale vor fi şerpi veninoşi trăind în groapa ta." Dar spune-mi, poţi desfăşura o muncă de calitate fără a avea un învăţător? Poţi măcar şti ce înseamnă aşa ceva în lipsa unui Maestru? Gândeşte-te că pentru a trăi, chiar modest, e nevoie de o minimă instruire. Mai întâi vine cunoaşterea, apoi, îndeplinirea muncii propriu-zise. Mult mai târziu, poate după ce vei murit, va creşte ceva din ceea ce ai făcut. Caută ajutor şi îndrumare în oricare ar fi meseria pe care o înveţi. Caută un învăţător generos, unul care să-i fi cuprins toate secretele. Caută perlele în cochiliile scoicilor. Absoarbe deprinderile tehnice de la un meşter. Oricând întâlneşti învăţători spirituali adevăraţi, fii modest, politicos şi onest cu ei. Pune-le întrebări şi fii atent la răspunsuri. Renunţă la privirile de sus. Dacă un expert tăbăcar poartă un halat vechi şi ponosit, asta nu-i scade cu nimic măiestria. Dacă un fierar priceput trage la foale îmbrăcat într-un şorţ peticit, asta nu-i afectează în nici un fel iscusinţa cu care îndoaie fierul. Aruncă departe mândria şi pune pe tine hainele modestiei. Dacă eşti interesat de noţiuni abstracte, discută cu teoreticieni. Aceasta este calea, conversaţia. Ca să deprinzi un meşteşug, e nevoie de practică. Această învăţătură vine prin mâini. Dacă vrei să devii derviş, dacă doreşti privaţiune spirituală şi austeritate, împrieteneşte-te cu un şeic. Misterul austerităţii spirituale poate locui în inima unui pelegrin, în timp ce înţelegerea acestui mister poate să-i fie străină. Aşteaptă revelaţia deplină, ca şi cum pieptul ţi-ar fi plin de lumină, ca atunci când Domnul a spus, Nu noi te-am înălţat? (Coran, XCIV, 1) N-o căuta în afara ta. Tu eşti sursa laptelui. Nu-i mulge pe alţii! În tine se află o fântâna cu lapte. Nu rătăci aiurea cu găleata goală. Ai un canal deschis către Ocean – şi totuşi ceri apă de la o biată baltă. Pentru ca iubirea să se extinda, roagă-te. Meditează doar La ASTA. Coranul spune: El este cu tine. (VII, 4) În capul tău există un coş cu pâine proaspătă, Iar tu umbli din uşă în uşă cerând firimituri. Bate la uşa ta interioară. Nu la altele. Îţi vine apa râului până la genunchi, iar tu tânjeşti după apa din burduful altor oameni. Se întinde apa peste tot în jurul tău, dar tu sesizezi numai barierele dintre tine şi apă. Calul e între pulpele călăreţului, dar el întreabă: ‘ Unde mi-e calul? ' "Chiar aici, sub tine!" "Da, acesta este un cal, dar unde-i calul?" "Chiar nu vezi?" "Da, văd, dar cine a văzut vreodată asemenea cal?" Înnebunit de sete, nu poate bea din izvorul care curge în faţa lui. El este asemenea unei perle din adâncuri, întrebându-se, în cochilia ei, "Unde este Oceanul?" Întrebările din mintea lui dau formă barierelor. Vederea imediată îi opturează cunoaşterea. Lipsa lui de graţie îi înfundă urechile. Stăruie uimit întru Domnul, în aceasta constă totul. Voi, acei care sunteţi înstrăinaţi, simplificaţi-vă vieţile încărcate de griji. Există o singură virtute: Udaţi pomii roditori, nu mai irigaţi ciulinii. Fiţi generoşi cu ceea ce hrăneşte Spiritul, cu lumina raţiunii Domnului. Nu onoraţi ceea ce cauzează dizenterie sau tumori maligne. Nu hrăniţi la fel cele două entităţi ale voastre. Spiritul şi trupul duc sarcini diferite, şi cer atenţii diferite. Prea adesea noi punem întrega povară pe Isus şi lăsăm măgarul să zburde liber pe păşune. Nu cereţi trupului să îndeplinească ceea ce spiritul face mai bine, şi nu puneţi o sarcină mare în cârca spiritului dacă trupul o poate căra mai uşor.
  4. Aly Zahra Amira

    Ce înseamnă Sunnah

    Ce inseamna sunnah? Postat deAlinainSunna: Traditia Profetuluipe 10.10.2011,0 comentarii -¦ Ceea ce vă dăruiește Trimisul primiți, iar cele de la care vă oprește, de la acelea opriți-vă și fiți cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă." (Sura Al-Hașr: 7). Sunnah este traditia profetului Muhammed - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui - si reprezinta a doua sursa de baza a Islamului. Sunnah cuprinde vorbele, faptele și încuviințările profetului Muhammed pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui, tot ceea ce el a spus, a împlinit sau a aprobat în diferite împrejurări. Atunci cand dusmanii Islamului au introdus in sunnah ceea ce nu facea parte din ea, invatatii musulmani au expus tot ce s-a relatat de la profetul Muhammed, unor conditii stricte (stiiinta hadis) si asftel, cele false si cele nascocite au fost delimitate de cele autentice. Sunnah reprezinta modul practic de aplicare a regulilor si invataturilor din Coran. Fara Sunnah vom intelege Coranul in felul nostru iar prin sunnah intelegem Coranul asa cum a voit Allah Subhanehu we Teala, prin profetul Muhammed care a fost o revelatie cuvantatoare. Sunnah ne-a fost transmisa noua de generatia aleasa de catre Allah Subhanehu we Teala, cei demni de aceasta sarcina, companionii profetului, Allah sa fie multumit de ei. Spune Allah Subhanehu we Teala in Sfantul Coran despre companionii profetului, Allah sa fie multumit de ei: " Allah a fost multumit de primii [credinciosi] dintre cei care au purces la pribegie [muhajirun] si sprijinitori ['ansar] si dintre cei care l-au urmat cu bun탣 purtare, si Allah este multumit de ei, dup탣 cum si ei sunt multumiti de El. Si El le-a preg탣tit Gr탣dini pe sub care curg pâraie si vesnic vor s탣l탣slui în ele. Aceasta este marea izbând탣! (tewbe:100) Deasemenea profetul Muhammed a spus: " Cei mai buni oameni sunt cei din generatia mea, apoi ce care urmeaza, apoi cei care urmeaza" (cules de Bukhari si Muslim) Nu-i de mirare acest statut important pe care-l au companionii, Allah sa fie multumit de ei, in Islam caci ei au trait impreuna cu profetul lui Allah in secolul revelatiei, si-au sacrificat tot ce aveau mai scump pentru Islam si tot ei sunt cei care ne-au transmis traditia iubitului nostru profet, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui! Ca atare, musulmanul daca vrea sa traiasca Islamul, trebuie sa urmeaze atat Coranul cat si traditia profetului Muhammed transmisa noua de catre companionii lui, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra profetului si a companionilor.
  5. Aly Zahra Amira

    Sănătate

    0 InapoiÎndrumarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la tratamentul amigdalitei şi administrarea medicamentelor pe cale orală În Sahihan ni se relatează că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Extragerea de sânge şi costusul marin (aloe vera) se numără printre cele mai bune remedii pentru voi; nu vă chinuiţi copiii apăsând pe omuşorul lor pentru a vindeca amigdalita.”În Sunan şi în Musnad-ul (lanţul narativ) Imamului Ahmad se relatează că Jabir a spus: „Trimisul lui Allah a venit la ‘Aişah şi a văzut un băiat căruia îi curgea sânge din nas, aşa că i-a întrebat: «Ce înseamnă aceasta?» Ei au răspuns: «Băiatul suferă de amigdalită sau de durere de cap.» Atunci Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Vai vouă! Nu vă ucideţi copiii! Mama copilului bolnav de amigdalită sau de dureri de cap să radă nişte costus indian (aloe) pe care să îl amestece cu apă şi apoi să i-l administreze copilului pe cale nazală.» Atunci când ‘Aişah a poruncit ca această recomandare să fie pusă în aplicare, băiatul s-a vindecat.” (Ahmad, Al-Hakim, Abu Ya’la şi Al-Kazzar).Abu ‘Ubaidah a spus: „Amigdalita este o iritaţie a gâtului aflată în relaţie directă cu circulaţia sângelui.” S-a mai afirmat că amigdalita este un ulcer care apare între ureche şi gât, afectându-i în special pe băieţii tineri.Atunci când se administrează pe cale nazală o cantitate de aloe, planta fiind rasă, acest lucru ajută la combaterea amigdalitei care antrenează în principal mucozităţi înrudite cu sângele, substanţe ce se acumulează în corpul tinerilor băieţi. Prin administrarea de costus sau aloe, omuşorul (uvula) este micşorat şi împins înapoi la locul său. Iar prin consumarea de aloe se combat şi alte suferinţe a căror natură este fierbinte. Autorul lucrării Al-Qanun a afirmat că prin administrarea unei combinaţii de costus, sulfat de aluminiu din Yemen şi şovârf se poate vindeca amigdalita.Costusul marin menţionat în acest hadis este varianta indiană a plantei de aloe (mai ales cea de culoare albicioasă); ea este dulce şi aducătoare de numeroase beneficii. Înainte oamenii obişnuiau să îşi trateze copiii suferinzi de amigdalită prin apăsare asupra omuşorului sau prin ataşarea unui obiect la nivelul uvulei. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a interzis această practică şi i-a îndrumat pe oameni spre ceea ce este mai bine, mai benefic şi mai uşor pentru copiii care suferă din cauza acestei afecţiuni.Administrarea leacurilor pe cale nazală implică fie medicamente simple, fie complexe, care sunt măcinate şi uscate. Apoi acest leac îi este administrat pe nas celui afectat, în timp ce el stă întins pe spate, cu umerii ridicaţi, astfel încât capul său să fie înclinat pe spate.Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a recomandat utilizarea acestei metode atunci când există o necesitate reală. Iar Abu Daud a menţionat în Sunan că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să folosească el însuşi acest remediu. Inspiratie Turmericul, condimentul cu numeroase beneficii pentru organism - proprietati si folosire Turmericul este un condiment care a devenit popular nu doar pentru folosirea lui in diverse retete, ci si datorita numeroaselor sale proprietati terapeutice. Afla din acest articol toate motivele pentru care ar trebui sa consumi mai des acest condiment. Despre curcuma si turmeric - care este diferenta Cum se obtine condimentul turmeric - aspect si gust Care sunt beneficiile turmericului pentru sanatate? Cum putem folosi turmericul in bucatarie - idei pentru inspiratie Cum poate fi administrat turmericul Care sunt contraindicatiile consumului de turmeric Despre curcuma si turmeric - care este diferenta Termenii de curcuma si turmeric sunt asociati adesea, desi exista o mica diferenta intre acestia. Iata, asadar, care este relatia dintre curcuma si turmeric. Ce este curcuma Curcuma este o planta care se inrudeste cu ghimbirul si reprezinta de fapt un gen din care fac parte in jur de 100 de specii de plante perene, din familia Zingiberaceae. Aceasta planta este originara din sudul Asiei si nordul Australiei, fiind folosita cu precadere in India, de peste 4000 de ani, datorita proprietatilor sare terapeutice. Plantele care fac parte din genul curcuma pot fi deosebite dupa frunzele lungi si lanceolate, cu o nuanta de verde deschis. Florile plantelor au culori diferite in functie de fiecare specie. Plantele se inmultesc doar prin replantarea rizomului (radacinii), care, la randul lui, are numeroase beneficii. Ce este turmericul Turmericul (Curcuma longa) reprezinta una dintre speciile de curcuma, fiind cunoscut si sub denumirea de sofran indian. La noi mai este cunoscut cu numele de zerdiceaf, desi denumirea de turmeric este mai populara. Motivul pentru care se face aceasta asociere intre cei doi termeni poate fi legat de etimologia cuvantului turmeric. In sanscrita, cuvantul kunkuma era folosit de obicei pentru turmeric. Cum se obtine condimentul turmeric - aspect si gust Radacinile turmericului au numeroase ramificatii groase, sub forma cilindrica, cu o culoare galbena spre portocalie la interior. Condimentul denumit turmeric este obtinut prin procesarea radacinilor plantei, care sunt transformate intr-o pudra ce poate fi folosita in alimentatie. Pentru a obtine aceasta pudra, radacinile de turmeric sunt fierte si apoi uscate in cuptor. Ulterior sunt macinate pentru a obtine o pudra fina. Condimentul astfel obtinut are o culoare galben intens spre auriu si contine o substanta activa numita curcumin. Aceasta substanta este extrasa prin procesarea radacinii de turmeric si se regaseste in pudra de turmeric in concentratie de 2,5% pana la 4%. Curcuminul are, la randul sau, anumite proprietati benefice, motiv pentru care este folosit si in unele suplimente alimentare, in diferite concentratii.
  6. Aly Zahra Amira

    Islam

    DESPRE ISLAM Ce spune Islamul că se întamplă cu noi după moarte? 7 Distribuiti in Facebook Distribuiti in Twitter Distribuiti in Google+ Distribuiti in Reddit Distribuiti in Pinterest Distribuiti in Linkedin Distribuiti in Tumblr Ce spune Islamul că se întamplă cu noi după moarte? Încerc să fac o listă cu lucruri pe care să le fac înainte de a muri și aş dori niște sfaturi. Ați putea să mă informați cu privire la ceea ce spune Islamul despre moarte? Allah Atotputernicul este Atotînțelept și El este Cunoscătorul Tuturor Lucrurilor. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu învățăturile Islamului, ar trebui să menţionăm câteva lucruri de bază înainte de a încerca să răspundem la această întrebare onestă și profundă. Exista un capitol scurt spre sfârșitul Nobilului Coran, care se numește „Al Asr” şi care are o însemnătate foarte intensă, ce poate să rezolve o mulțime de chestiuni referitoare la modul în care tratam viaţa şi moartea omului. Să vedem, aşadar, traducerea aproximativă în limba română a acestuia: Jur pe timp! [1] ~ Că omul va fi în pierdere, [2] ~ Afară de aceia care cred [3] și împlinesc fapte bune și se îndeamnă unul pe altul către Adevăr [4] ~ și se îndeamnă unul pe altul la răbdare. [Nobilul Coran, 103:1-3] Iată şi câteva note care ar putea clarifica mai bine semnificaţia acestor versete coranice: [1] Allah face un jurământ de mare importanță. [2] Ei s-ar putea să fie în pierdere ca urmare a celor pe care ei le-au făcut pe pământ. [3] Unicitatea lui Allah (Tawhid sau Monoteism). [4] “Adevăr” înseamnă aici orice conduce către monoteismul pur. Referitor la acest pasaj din Coran, învățații în Islam au concluzionat următoarele: Cu toţii ne naştem având un scop de atins în această viaţă, şi anume acela de a-L adora pe Unicul Dumnezeu Adevărat, fără parteneri sau asociaţi, conform legilor Sale. „Eu nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” [Nobilul Coran, 51:56] Toți vom muri și vom merge în mormânt. „Fiecare suflet va gusta moartea.” [(Nobilul Coran, 3:185] Toți vor fi înviați în Ziua Judecății (atât credincioșii, cât și necredincioșii). „Noi suntem ai lui Allah și noi la El ne întoarcem” [Nobilul Coran, 2:156] „Oare nu cred aceia cã ei vor fi înviați ~ Într-o Zi mare, ~ O Zi în care oamenii vor sta înaintea Stãpânului lumilor?” [Nobilul Coran, 83:4-6] Fiecare om îşi va primi „Cartea” în care sunt înscrise faptele sale (cuprinzând toate cele pe care el le-a înfăptuit). „Dar nu! Celor nelegiuiți le este scris cã se vor afla în Sijjin (Iad).” [Nobilul Coran, 83:7] Cei ce vor primi cartea în mâna lor dreaptă, vor fi dintre cei victorioși, iar cei ce vor primi cartea pe la spatele lor, vor fi dintre cei pierduţi. Fiecare persoană va fi trasă la răspundere pentru ceea ce a făcut. „Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, ~ Dupã cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea.” [Nobilul Coran, 99:7-8] Nimeni nu va prelua păcatele și pedepsele altei persoane. „Allah nu impune nici unui suflet decât ceea ce este în putința lui. El are ca răsplatã ceea ce și-a agonisit [faptele bune] și împotriva lui ceea ce a dobândit [faptele rele].” [Nobilul Coran, 2:286] Nimeni nu va mijloci (pentru altcineva) la Allah, în afară de aceia cărora El le va permite. „Cine este acela care ar putea mijloci la El fără de îngãduința Lui?” [Nobilul Coran, 2:255] Atunci , destinația finală, Raiul sau Iadul, va fi făcută cunoscută omului. „Voi veți vedea Iadul!” [Nobilul Coran, 102:6] Nimeni nu va intra în Paradis, decât prin îndurarea lui Allah. Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Nimeni nu va intra în Foc cu excepția celor care îl merită. „V-am prevenit pe voi despre un Foc ce arde cu flacără, ~ Unde nu va arde decât cel mișel.” [Nobilul Coran, 92:14-15] Moartea este asemenea unei călătorii spre un tărâm de unde nu există întoarcere. Așadar, înainte de a muri, fii sigur că pui în valiza trei lucruri absolut necesare ție în această călătorie: Cartea de identitate Hrana pentru o eternitate Veșminte îndeajuns Cartea de identitate [este Cartea în care sunt înscrise faptele cărora omul le-a dat curs de-a lungul vieţii sale] Aceasta conține două categorii foarte importante: Religia (credința) Acțiunile (fapte) Amândouă trebuie să fie corecte pentru a asigura o tranziție ușoară către Viața de Apoi, și un loc bun în Paradis. Să începem, aşadar, cu legământul de credință făcut Unicului Dumnezeu Adevărat de a Îl adora numai pe El și de a îndrepta actele noastre de adorare, în exclusivitate, numai către El, fără a îi face Lui parteneri sau asociaţi. Acesta este făcut de orice persoană care înțelege faptul că: „EXISTA DOAR UN SINGUR DUMNEZEU ADEVARAT, care este singurul Creator, Susținător și Stăpânitor a tot ceea ce există.” Acest lucru înseamnă în Islam a crede în Unicitate sau Tawhid, şi poate fi înțeles mai ușor dacă este împărțit în următoarele trei categorii: · Unicitatea Stăpânirii lui Allah [Tawhid al-Uluhiyyah] · Unicitatea în Adorare [Tawhid al-Rubbubiyyah] · Unicitatea Numelor și Caracteristicilor lui Allah [Tawhid Al-Asma’ was-Sifat] Credințe corecte După moarte, ne vor fi adresate trei întrebări: Întrebare: Cine este Domnul tău? Singurul răspuns acceptat: Allah. Întrebare: Care este religia ta? Singurul răspuns acceptat: Islamul. Întrebare: Cine este profetul tău? Singurul răspuns acceptat: Muhammad ﷺ. Imediat poate se vor găsi şi cei care să susţină că acest lucru nu este, de fapt, drept. La urma urmelor, Muhammad ﷺ a fost trimis de Allah cu mesajul Islamului doar în urmă cu 1400 de ani. Cum ramane, așadar, cu toți aceia care au trăit înaintea lui? Dar cu aceia care au venit după el și nu au auzit niciodată de Allah, Islam și Muhammad ﷺ? Răspunsul este foarte simplu. Islamul este religia adevărată şi unică, adusă de toți profeții lui Allah Atotputernicul. Toți au propovăduit mesajul de supunere faţă dea Unicul și Singurul Dumnezeu Adevărat al Universului. Dacă omul a trăit o viață plină de supunere și ascultare față de Atotputernicul Dumnezeu, întru sinceritate și pace, atunci, de fapt, acea persoană a trăit ca un musulman adevărat, fără a cunoaște însă aceşti termeni în limba arabă. Acest lucru înseamnă că urmașii tuturor profeților lui Allah Atotputernicul, de la Adam, la Moise, la Isus și Muhammad (Pacea fie asupra tuturor!), vor şti să răspundă corect la aceste întebări, atunci când ei vor fi întrebați. După ce îngerul morții îndepărtează sufletul din trup, îngerii vor duce sufletul celui care a murit la ceruri și, odată ajunşi acolo, ei vor veni în fața lui Allah cel Preaînalt. Atunci, El va respingânde pe toți cei ce au răspuns greșit la cele trei întrebări de mai sus. După terminarea acestui test, sufletul va fi reunit cu corpul său,rămânând astfel până la Ziua Judecății. Hrana [Faptele propriu-zise] Profetul Muhammad ﷺ i-a învățat pe urmașii săi următoarele: Profetul Muhammad ﷺ a spus: „Milostenia este obligatorie pentru fiecare musulman.” A fost întrebat: „Dar dacă o persoană nu are nimic?” Profetul ﷺ a răspuns: „El trebuie să muncească cu mâinile sale pentru beneficiul lui și apoi să dea ceva din ceea ce a agonisit drept milostenie.” Companionii profetului au întrebat: „Dar dacă nu poate munci?” Profetul ﷺ a răspuns: „Atunci, el trebuie să-i ajute pe cei săraci și nevoiași.” Companionii au întrebat apoi: „Şi dacă nu poate să facă nici măcar atât?” Profetul Muhammad ﷺ a răspuns: „(Atunci) El ar trebui să-i îndemne pe ceilalți să facă bine.” Companionii au spus: „Și dacă nu reușește să facă nici măcar acest lucru?” Profetul Muhammad ﷺ a spus: „ El trebuie să evite să facă fapte rele. Și acesta este un act caritabil.” Profetul Muhammad ﷺ a spus: Actelor bune şi caritabile trebuie să li se dea curs doar de dragul Atotputernicului Dumnezeu. Aceste fapte bune vor însoți o persoană de-a lungul vieții ei, precum și în mormânt, până la Ziua Judecății. In Ziua Judecății, fiecare persoană își va vedea cu claritate faptele sale. Există doi îngeri care înregistrează toate faptele unei persoane, din clipa când acesta se naște și până când moare. Îngerul din partea dreaptă înregistrează toate faptele bune, iar cel din partea stângă toate faptele rele. Din momentul în care o persoană intenționează numai să facă o faptă bună, acea faptă bună este deja înregistrată pentru ea. După ce a efectuat o faptă bună, zece fapte bune sunt înregistrate pentru acea persoană (sau 70 sau 700, atât cât Allah voiește). Dacă o persoană încurajează pe alţii să facă fapte bune, atunci ea va primi o recompensă asemenea celui care dă curs respectivei fapte bune. Celălalt înger, din partea stângă, înregistrează toate faptele rele ale omului. Dacă cineva intenționează să facă un lucru rău, dar nu îl mai face pentru că realizează că nu este bun, atunci o faptă bună este înregistrată pentru el. Dacă o persoană intenționează ceva rău, însă nu se iveşte posibilitatea să îl facă, atunci nimic nu este înregistrat pentru acea persoană. Dacă omul comite o faptă rea, atunci îngerul din stânga va dori să înregistreze această faptă rea în „Cartea în care sunt înscrise faptele”, însă îngerul din dreapta sa îl oprește și îi spune să aștepte deoarece persoana s-ar putea căi. După un timp, din nou îngerul din partea stângă va dori înregistrarea faptei rele, însă el este din nou oprit de cel din partea dreaptă, cu acelaşi argument. Acest lucru continuă pentru un timp, însă dacă persoana nu se căieşte şi nu îşi cere iertare fața de Allah Atotputernicul, atunci, pentru acea persoană, va fi înregistrată o faptă rea. De aceea, de fiecare dată când cineva comite o faptă rea, trebuie să se căiască imediat și să ceară iertare Celui Atotputernic și să urmeze faptei rele cu o faptă bună. În plus, dacă o persoană efectuează rugăciunile obligatorii la timp şi conform învățăturilor islamice, păcatele comise între două rugăciuni îi sunt iertate. Dacă o persoană ia parte la rugăciunea de vineri în congregaţie, conform învățăturilor islamice, i se vor ierta toate păcatele de la rugăciunea de vineri trecută și până la cea prezenta. De asemenea, dacă o persoană efectuează Pelerinajul obligatoriu la Mecca în luna Dhul Hijja a Calendarului Islamic, toate păcatele sale, de la naștere şi până în acel moment, îi sunt șterse, rămânând înregistrate numai faptele bune. În cazul în care o persoană se convertește și trece de la o altă religie la Islam, toate păcatele sale anterioare sunt șterse. Ea devine pură și inocentă ca un nou-născut, iar faptele sale anterioare, bune și rele, sunt toate purificate și devin munți de fapte bune pentru nou-venitul în Islam. Veșmântul [Comportamentul și manierele] „Nu este credincios cel care merge să se culce cu stomacul plin, în vreme ce vecinul său este înfometat.” A fost menţionat de profetul Muhammad ﷺ că Allah a spus: Declar război împotriva celui care este ostil robului Meu ce mă adoră. Nu se apropie robul meu de Mine cu ceva mai drag Mie decât împlinirea faptelor de adorare obligatorii. Şi nu încetează robul meu întru a se apropia de Mine prin acte de adorare voluntare (neobligatorii), până ce Eu ajung să îl iubesc. Şi dacă l-am iubit, am devenit pentru el auzul prin care el aude, şi văzul prin care el vede, şi mâna prin care el acţionează, şi piciorul cu care el merge; şi dacă Mi-a cerut (ceva) îi voi da, şi dacă va căuta adăpost la Mine, îi voi face Eu lui adăpost. (Sahih Bukhari). Distribuiti in Facebook Distribuiti in Twitter Distribuiti in Google+ Distribuiti in Reddit Distribuiti in Pinterest Distribuiti in Linkedin Distribu
  7. Aly Zahra Amira

    Reguli în religia musulmană

    REGULI ÎN RELIGIA MUSULMANĂ: IMPORTANŢA CĂSĂTORIEI În tradiţia musulmană, binele societăţii se bazează preponderent pe starea de spirit a individului şi pe fericirea cuplului. Astfel, căsătoria reprezintă în religia musulmana un pilon important al comuniunii dintre bărbat şi femeie, precum şi un semn al înţelepciunii. „El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi acestea sunt semne pentru un neam de oameni care chibzuiesc” (Coran 30:21) REGULI ÎN RELIGIA MUSULMANĂ: ALLAH ESTE SINGURUL DUMNEZEU Coranul, cartea sfântă a religiei musulmane, notează că Allah este cel care l-a creat om dintr-un cheag de sânge (Sura 96:2). Astfel, oamenii au fost realizaţi prin voinţă liberă, divină, cu scopul de a-l asculta şi sluji pe unicul Dumnezeu. REGULI ÎN RELIGIA MUSULMANĂ: NECESITATEA RUGĂCIUNII Religia musulmană le cere credincioşilor săi să se roage la Allah de cinci ori pe zi, să postească în timpul Ramadanului şi să meargă în pelerinaj la Mecca cel puţin o dată în viaţă, dacă situaţia financiară le permite. REGULI ÎN RELIGIA MUSULMANĂ: IMPORTANŢA GENEROZITĂŢII O altă regulă importantă a Islamului spune că un musulman credincios, pentru a-şi arăta dragostea faţă de Allah, trebuie să facă acte de caritate în fiecare an. De asemenea, Coranul atenţionează că valoarea oferită în dar celor nevoiaşi trebuie să fie proporţională cu averea acumulată. REGULI ÎN RELIGIA MUSULMANĂ: JIHADUL NU ÎNSEAMNA „RĂZBOI SFÂNT” Folosită preponderent de musulmanii extremişti, expresia „Jihad” nu înseamna „război sfânt”, ci se referă mai degraba la o luptă interioară pentru dobândirea binelui şi eliminarea nedreptăţii sociale. Un posibil aspect combativ al termenului „jihad” poate fi înţeles doar dacă ne referim la lupta împotriva agresiunii sau tiraniei. Merită de amintit că islamul respinge orice formă de teroare, extremism sau fanatism, religia musulmană punând un preţ deosebit de mare pe viaţa umană.
  8. Aly Zahra Amira

    Umor

    Un arab mergea pe strada. La un moment dat un tip striga:–Ahmed … nevasta-ta te inseala!Arabul se face rosu la fatza… scoate cutitul si fuge catre casa. Pedrum, este calcat de o masina. In ambulanta, in drum spre spital, incepesa reflecteze:– Ar trebui sa ma calmez un pic… intai si intai… sunt burlac… in aldoilea… nici nu ma cheama Ahmed…
  9. Aly Zahra Amira

    Glume

    Mohammed intra in clasa I - Cum te numesti? intreaba invatatoarea. - Mohammed.... raspunde copilul. - Aici suntem in Franta, nu exista numele Mohammed. De acum inainte numele tau va fi Jean-Francois, ii raspunde invatatoarea. Seara; ajunge Mohammed acasa. - Cum a fost prima zi de scoala, Mohammed? il intreba mama. - Numele meu nu este Mohammed, suntem in Franta, iar numele meu, de acum inainte, este Jean-Francois. - Aoleu, iti este rusine de numele tau, vrei sa iti faci de ras parintii, mostenirea ta, religia ta? Sa iti fie rusine Mohammed!!! dupa care ii trage o mama de bataie. Apoi mama il cheama pe sotul ei, pentru a-i trage si acesta o mama de bataie. Merge a doua zi Mohammed la scoala. Cand il vazu invatatoarea cu atatea vanatai pe el, il intreba: - Ce ai patit, micutul meu Jean-Francois? - Ei bine, doamna invatatoare, la nici doua ore dupa ce am devenit francez am fost atacat de doi arabi!...
  10. Aly Zahra Amira

    Gastronomie

    Sayadieh bi samak- Orezul pescarului- specifica tarilor arabe Ingrediente Avem nevoie de :, -1 kg fileu de peste, -2 cepemari taiate pestisori, -100 ml ulei vegetal( de porumb, floarea soarelui), -sucul de la 2 lamai, -3 linguri condiment mixt macinat pentru sayadieh: cuisoare,coriandru,cardamom,ghimbir,scortisoara,foi de dafin, -sare dupa gust, -piper proaspat macinat dupa gust, -1/4 lingurita şofran, -5 linguri de faina( pentru peste), -2 si 1/2 pahare orez basmati,-5 pahare de apa, -1/2 cana seminte de pin( “snobar”), -1/2 cana seminte de migdale decojite, -1 cub de Maggi cu aroma de peste( optional daca nu aveti se poate folosi si Maggi cuaroma de pui) Pestele se spala, se taie in bucati mai mari,se sareaza , se pipereaza dupa gust si se condimenteaza cu condiment pentru sayadieh.Se stropeste cu sucul de lamaie si se lasa sa stea cca 1 ora. Se pune uleiul la incins intr-o tigaie anti aderenta si se prajesc usor semintele de pin , pana iau o culoare usor aurie. Se scot pe o farfurie si se procedeaza la fel cu semintele de migdale. Pestele se da prin faina si se prajeste bine pe ambele parti pana ia o culoare aurie. Se scoate pe un platou. In acelasi ulei se adauga ceapa taiata pestisori si se caleste la foc potrivit pana se caramelizeaza, avand mare grija sa nu se arda. Orezul se opareste si se spala bine in mai multe ape. Intr-o cratita antiaderenta se pune apa la fiert;se adauga 2 lingurite de condiment mixt pentru sayadieh, sare dupa gust, cubul de Maggi,şofranul si 2/3 din ceapa caramelizata;restul de 1/3 de ceapa se pastreaza pentru décor. Cand apa clocoteste se adauga orezul basmati si cand acesta incepe sa fiarba, acoperim cratita si reducem focul la minimum;se lasa sa fiarba 20 de minute. Nu se mai amesteca deloc orezul pe tot timpul fierberii( pentru a nu se zdrobii). Se lasa sa stea orezul cca 10 minute apoi se scoate pe un platou. Se pune pestele peste orez, apoi ceapa caramelizata;se presara cu semintele de pin si migdale prajite. Se serveste cu salata mixta cu pasta de susan. Exista conceptia in tarile arabe ca nu se pot servi mancarurile cu peste cu iaurt;eu servesc cu peste si “ bagdunesieh” ( salata de patrunjel cu iaurt) sau salata de castraveti cu iaurt.
  11. Aly Zahra Amira

    La ilaha illa Allah!

    CÂT CÂNTĂREȘTE LA ILAHA ILLA-ALLAH Alhamdulillahi Rabbil Alamin wa salaatu wa salaamu ala Rasulillah! Abu Sa’id Al-Khudri (radi Allaahu anhu) a relatat că Mesagerul lui Allah (sallAllaahu allayhi wa sallam) a spus: „Musa (Moise) aleihi salam a spus:” Rabbi (O, Domnul meu), învață-mă ceva prin care să pot să Te pomenesc și cu care să Te invoc (in du’a)„. Allah a răspuns: „Spune, O Musa, La ilaha ilIa-Allah (nimeni nu are drept de a fi adorat in afară de Allah)„. Musa a spus:”Rabbi (O, Domnul meu), toți slujitorii tăi spun aceste cuvinte„. Allah a spus: „O Musa, dacă cele șapte ceruri și tot ceea ce conțin, în afara de Mine (Ghairy*)și cele șapte pământuri de asemenea, ar fi fost toate puse într-o parte a unei balanțe și La ilaha ilIa-Allah ar fi pusă în cealaltă, aceasta din urmă ar cântari mai greu”. [Acest hadeeth a fost relatat de Ibn Hibban, si Al-Hakim l-a declarat Sahih]. *Această expresie Ghairy este excepția de la ceea ce este în ceruri. Nu trebuie înțeleasă greșit cum că Allah este cuprins în ceruri sau pământ, deoarece El S-a descris în Coran drept Transcendent, Cel Înalt, Deasupra a toate,(în 2: 255, 20: 5, 25:59) și în multe locuri în Cartea Sa. Într-adevăr, afirmația este o altă dovadă că Allah nu poate fi considerat ca fiind parte din creație. [Nota din Darusalam english publication] Acest ḥadīth a fost înregistrat de Ibn Ḥib-bān, al-Ḥākim, an-Nasā’ī în al-Yawm wal-Laylah, aṭ-Tāabarānī în ad-Du’ā și al-Bayhaqī în al-Asmā waṣ-Ṣifāt. Al-Ḥākim a clasat-o ṣaḥīḥ și ah-Thahabī a tăcut despre aceasta, de obicei indicând aprobarea sa. În mod similar, Ibn Ḥajar la clasat pe ṣaḥīḥ în Fatḥ al-Bārī 11: 208, el are un lanț puțin diferit de naratori cu aṭ-Tabarānī și Abū Ya’la despre care Al-Haythamī a spus (al-Majma):” Este înregistrat de Abū Ya’la și oamenii săi sunt de încredere, dar printre ei există și o anumită slăbiciune. Abū Ḥātim l-a declarat slab, la fel ca ad-Dāraqutnī și alții, Ahmad a spus: „adadīths-urile lui sunt respinse”, a spus Nas-Āī, „respins”. Totuși, alții îl considerau de încredere ca Yahyā b. Ma’īn și în special, at-Tirmithī în cazul în care el raportează de la Abū al-Haytham (ca în cazul de față)! De asemenea, a fost citat pentru sprijinul lui de Ibn Khuzaymah. Al-Albānī îl numește posesorul și autorul munākir (ḥadīsuri respinse), vezi al-Dā’īfah 1: 294 și 254. Al-Albānī l-a clasat ca slab în Da’īf al-Mawārid al-Zamān nr. 295, ca și Muqbil b. Hādī în al-Mustadrak nr. 1988. Există totuși o înțelegere asupra unui ḥadīth autentic cu cuvinte diferite care dau mai multă semnificație contextului. Abdullāh b. Amr b. al-As a relatat că Profetul (sallAllaahu allayhi wa sallam) a spus: „Când moartea l-a vizitat pe Profetul lui Allah Nuh (Noe) aleihi sallam, a zis fiului său:”Iti voi spune dorinta. Iti poruncesc două lucruri și iti interzic două lucruri: Iti poruncesc Lā ilāha illa Allāh. Desigur, dacă cele șapte ceruri și cele șapte pământuri ar fi fost așezate pe o parte a balantei și Lā ilāha illa Allāh ar fi fost așezată pe cealaltă parte a balantei, ele ar inclina către Lā ilāha illa Allah ... » Acest ḥadīth a fost înregistrat de al -Bukhaaree în al-Adab al-Mufrad, Ahmad, al-Bayhaqī în al-Asmā și, de asemenea de aṭ-Tabarānī conform lui al-Haythamī care a spus:” Acest isnād (lant) este ṣaḥīḥ. Al-Albānī l-a inclus în as- Ṣahīhah Nr. 134 și Shaykh Muqbil b. Hādī a inclus ḥadīthul lui Ahhmad în Ṣaḥīḥ al-Musnad minma Laysa fī aṣ-Ṣaḥīḥayn v. 1 p.544 și a spus: „Acest ḥadīth este ṣaḥīḥ.” [Nota preluata din English Publication of “Explanation of Kitab at-Tawheed” de Imam as-Sa’di] (Preluat din ‘Kitab-ut-Tawheed- Dawud Burbank) Să ne rugăm lui Allah să ne ajute să traim in conformitate cu La ilaha illa Allah in timpul acestei vieti pentru a putea fi dintre cei ale căror ultime cuvinte să fie La ilaha illa Allah!
  12. Aly Zahra Amira

    La ilaha illa Allah!

    CÂT CÂNTĂREȘTE LA ILAHA ILLA-ALLAH Alhamdulillahi Rabbil Alamin wa salaatu wa salaamu ala Rasulillah! Abu Sa’id Al-Khudri (radi Allaahu anhu) a relatat că Mesagerul lui Allah (sallAllaahu allayhi wa sallam) a spus: „Musa (Moise) aleihi salam a spus:” Rabbi (O, Domnul meu), învață-mă ceva prin care să pot să Te pomenesc și cu care să Te invoc (in du’a)„. Allah a răspuns: „Spune, O Musa, La ilaha ilIa-Allah (nimeni nu are drept de a fi adorat in afară de Allah)„. Musa a spus:”Rabbi (O, Domnul meu), toți slujitorii tăi spun aceste cuvinte„. Allah a spus: „O Musa, dacă cele șapte ceruri și tot ceea ce conțin, în afara de Mine (Ghairy*)și cele șapte pământuri de asemenea, ar fi fost toate puse într-o parte a unei balanțe și La ilaha ilIa-Allah ar fi pusă în cealaltă, aceasta din urmă ar cântari mai greu”. [Acest hadeeth a fost relatat de Ibn Hibban, si Al-Hakim l-a declarat Sahih]. *Această expresie Ghairy este excepția de la ceea ce este în ceruri. Nu trebuie înțeleasă greșit cum că Allah este cuprins în ceruri sau pământ, deoarece El S-a descris în Coran drept Transcendent, Cel Înalt, Deasupra a toate,(în 2: 255, 20: 5, 25:59) și în multe locuri în Cartea Sa. Într-adevăr, afirmația este o altă dovadă că Allah nu poate fi considerat ca fiind parte din creație. [Nota din Darusalam english publication] Acest ḥadīth a fost înregistrat de Ibn Ḥib-bān, al-Ḥākim, an-Nasā’ī în al-Yawm wal-Laylah, aṭ-Tāabarānī în ad-Du’ā și al-Bayhaqī în al-Asmā waṣ-Ṣifāt. Al-Ḥākim a clasat-o ṣaḥīḥ și ah-Thahabī a tăcut despre aceasta, de obicei indicând aprobarea sa. În mod similar, Ibn Ḥajar la clasat pe ṣaḥīḥ în Fatḥ al-Bārī 11: 208, el are un lanț puțin diferit de naratori cu aṭ-Tabarānī și Abū Ya’la despre care Al-Haythamī a spus (al-Majma):” Este înregistrat de Abū Ya’la și oamenii săi sunt de încredere, dar printre ei există și o anumită slăbiciune. Abū Ḥātim l-a declarat slab, la fel ca ad-Dāraqutnī și alții, Ahmad a spus: „adadīths-urile lui sunt respinse”, a spus Nas-Āī, „respins”. Totuși, alții îl considerau de încredere ca Yahyā b. Ma’īn și în special, at-Tirmithī în cazul în care el raportează de la Abū al-Haytham (ca în cazul de față)! De asemenea, a fost citat pentru sprijinul lui de Ibn Khuzaymah. Al-Albānī îl numește posesorul și autorul munākir (ḥadīsuri respinse), vezi al-Dā’īfah 1: 294 și 254. Al-Albānī l-a clasat ca slab în Da’īf al-Mawārid al-Zamān nr. 295, ca și Muqbil b. Hādī în al-Mustadrak nr. 1988. Există totuși o înțelegere asupra unui ḥadīth autentic cu cuvinte diferite care dau mai multă semnificație contextului. Abdullāh b. Amr b. al-As a relatat că Profetul (sallAllaahu allayhi wa sallam) a spus: „Când moartea l-a vizitat pe Profetul lui Allah Nuh (Noe) aleihi sallam, a zis fiului său:”Iti voi spune dorinta. Iti poruncesc două lucruri și iti interzic două lucruri: Iti poruncesc Lā ilāha illa Allāh. Desigur, dacă cele șapte ceruri și cele șapte pământuri ar fi fost așezate pe o parte a balantei și Lā ilāha illa Allāh ar fi fost așezată pe cealaltă parte a balantei, ele ar inclina către Lā ilāha illa Allah ... » Acest ḥadīth a fost înregistrat de al -Bukhaaree în al-Adab al-Mufrad, Ahmad, al-Bayhaqī în al-Asmā și, de asemenea de aṭ-Tabarānī conform lui al-Haythamī care a spus:” Acest isnād (lant) este ṣaḥīḥ. Al-Albānī l-a inclus în as- Ṣahīhah Nr. 134 și Shaykh Muqbil b. Hādī a inclus ḥadīthul lui Ahhmad în Ṣaḥīḥ al-Musnad minma Laysa fī aṣ-Ṣaḥīḥayn v. 1 p.544 și a spus: „Acest ḥadīth este ṣaḥīḥ.” [Nota preluata din English Publication of “Explanation of Kitab at-Tawheed” de Imam as-Sa’di] (Preluat din ‘Kitab-ut-Tawheed- Dawud Burbank) Să ne rugăm lui Allah să ne ajute să traim in conformitate cu La ilaha illa Allah in timpul acestei vieti pentru a putea fi dintre cei ale căror ultime cuvinte să fie La ilaha illa Allah!
  13. Aly Zahra Amira

    Proverb arabesc

    In graba este regret, insa in rabdare si atentie se afla pacea si siguranta.
  14. Aly Zahra Amira

    Islam și islamism

    Islam şi islamism De stiut De multă vreme, în discuţiile publice, pe bună dreptate, se face o distincţie clară între islam şi islamism; islamul este o religie universală cu mai bine de un miliard de credincioşi. Sunniţii se deosebesc, în multe privinţe, de şiiţi, musulmanii coranici de cei liberali; unii caută să găsească o cale spirituală spre Dumnezeu, ceilalţi se detaşează de orice mistică; unii adoptă un stil de viaţă puritanist, alţii se bucură de viaţă în toate sensurile ei; unii privesc tot ceea ce înseamnă politică ca o dimensiune a propriei religii, în schimb, alţii resping politica în mod categoric în numele islamului. În general, e greu de făcut o demarcaţie între islam şi islamism. În multe domenii, islamiştii „dau tonul“ în ceea ce priveşte societatea, legislaţia, politica şi cultura. Ar fi o iluzie, totuşi, să se creadă într-un „eşec al islamului politic“, aşa cum credeau unii cu puţini ani în urmă. Pentru mulţi musulmani, islamul înseamnă apartenenţa la comunitatea musulmană (umma). A fi musulman înseamnă pentru ei a face parte dintr-o comunitate de credincioşi care transcende graniţele locale sau naţionale, fără ca prin aceasta să intre într-o formă sau alta de conflict cu situaţia dată. Credinţa presupune apartenenţa, din această perspectivă. Islamiştii merg, pe această linie, chiar mai departe: ei văd islamul realizându-se doar în cadrul unei „ordini islamice“, în cadrul căreia poruncile divine devin obligatorii atât pentru „credincioşi“, cât şi pentru „necredincioşi“. Principalul adversar al islamiştilor vine din afară: e Occidentul, pe de o parte, care le-a impus încă din perioada colonializării, în mod consecvent, norme, valori şi instituţii, străine de propria istorie. Pe de altă parte, adversarul se regăseşte înlăuntru, în ipostaza promotorului secularizării: e vorba de intelectuali şi literaţi, dar şi de politicieni, precum Kemal Atatürk şi Habib Bourgiba, care, într-o formă autoritară, atât în Turcia, cât şi în Tunisia, au impus o separaţie între stat, justiţie şi societate. Deşi islamiştii cer impunerea Legii islamice (sharia), astăzi, în cele mai multe ţări islamice, ea nu se mai aplică integral şi exclusiv, nici măcar în Iran şi Arabia Saudită. Oricum, în multe state islamice, sharia îşi lasă amprenta asupra legislaţiei privind căsătoria şi familia prin diferite norme fundamentate pe Coran şi pe Sunna (Tradiţia). O atare situaţie e cu mult mai puţin prezentă când e vorba de economie, asistenţă socială sau politică. Dar, în ansamblu, suspendarea sau abrogarea normelor de drept islamic se întâmplă arareori, mai ales atunci când are o fundamentare coranică explicită. Doar în puţine state, cum ar fi Turcia şi fostele republici sovietice din Asia Centrală, Sharia nu mai este valabilă. Majoritatea covârşitoare a musulmanilor ţine la propria credinţă fără a reflecta asupra ei. A critica islamul în mod public este interzis. Există o evidentă autocenzură când e vorba de exprimarea publică a unor norme de comportament moral. Acest lucru se vede cel mai bine când e vorba de forme de viaţă alternativă şi de preferinţe sexuale, de libertate artistică şi academică. Devotamentul faţă de islam se corelează cu respectarea aşa-numiţilor „stâlpi“ ai islamului: mărturisirea de credinţă, rugăciunea ritualică, milostenia, postul în luna Ramadan şi pelerinajul la Mecca, dar şi respectarea anumitor prescripţii privind mâncarea şi îmbrăcămintea, precum şi a altor norme de comportament. În general, ele sunt valabile atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. În principal, e vorba despre interdicţia de a consuma alcool, separarea bărbaţilor de femei în public, „îmbrăcămintea decentă“, respectiv purtarea unui voal sau batic sub diferitele sale forme etc. Islamul este o religie deschisă publicului prin excelenţă. O arată, în primul rând, minaretele şi vocea muezinului care, de la înălţimea lor, îi cheamă pe credincioşi la rugăciune. Este foarte adevărat că, astăzi, în multe ţări musulmane, înaltele minarete rămân umbre palide în faţa acelor clădiri supradimendionate, cum ar fi cele din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar etc. Dar, oricum, ele sugerează această deschidere spre credincioşi. Două sunt lucrurile care scot în special în evidenţă dominanţa islamului „pe pământ islamic“, şi anume interdicţia oricărei misiuni religioase străine şi schimbarea religiei islamice în favoarea alteia; aceasta din urmă este privită ca un act de trădare, întrucât „islamul“ este socotit ca „un spaţiu părintesc al oricărui musulman“. Desigur, astăzi, orice musulman poate trăi foarte bine într-un stat secular, indiferent dacă e un simplu credincios sau un practicant fundamentalist. Astfel de musulmani pot fi întâlniţi peste tot, nu doar în diaspora nonmusulmană, în Europa de Vest, în S.U.A., Canada sau Australia, unde sunt valabile alte reguli decât cele clasic-musulmane. La fel de bine, ei sunt prezenţi în India, care, secole de-a rândul, a supravieţuit stăpânirii islamice; apoi, în Turcia, în republicile din Asia Centrală şi în Tunisia, unde secularizarea a fost făcută, cel puţin parţial, „de sus“ şi într-un mod autoritar. Şi nu în cele din urmă, musulmanii sunt prezenţi în Indonezia, unde islamul, în numele unei ideologii de stat, reprezintă doar una dintre mai multele religii recunoscute, ceea ce arată că acest conflict între islam şi islamism rămâne pe mai departe unul actual.
  15. Aly Zahra Amira

    Islam

    Ce este Monoteismul? Monoteismul este principiul de bază al dogmei islamice. Temelia Islamului este crezul monoteist. Tot ceea ce se face în numele Islamului trebuie cântărit în balanța monoteismului. Rezumatul monoteismul îl regăsim în expresia „Nu există divinitate în afară de Allah”, care înseamnă că Singurul Care merită să fie adorat este Allah. Acestei expresii i s-a dat și denumirea de „Al-Kalimah al-Tawheed (Expresia Monoteismului)”. Această expresie atât de specială, care este cheia crezului islamic, reprezintă, de fapt, un fel de cifru al existenței. De aceea, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că greutatea spirituală a acestui cuvânt atârnă mai greu decât Universul. Expresia „Nu există altă divinitate în afară de Allah” se compune din două părți. Prima parte este propoziția de negație și are înțelesul de „nu există nicio divinitate”, iar a doua este cea afirmativă și are înțelesul de „există doar Allah.” Polaritatea negativă și pozitivă din această frază cuprinde tot ceea ce este în Univers. De exemplu, această polaritate este reprezentată de neutronul și protonul din particula de atom, de forța centrifugă și cea de atracție ce asigură mișcarea organizată a stelelor și a tuturor corpurilor cerești precum planetele. În ceea ce privește viețuitoarea, aceasta este reprezentată de moarte și de viață. În ceea ce privește viețuitoarele care respiră, polaritatea se observă în procesul de inspirare și de expirare. În lumea digitală este reprezentată de codurile 0 și 1 care sunt două elemente de bază ale acestei lumi. Pe scurt, întreaga existență este un cor cosmic care proclamă monoteismul prin limbajul stării. Astfel proclamarea monoteismul semnifică apartenența la Univers. Din această perspectivă expresia „nu există altă divinitate în afară de Allah” cheamă la un comportament responsabil față de existența a cărei parte este. Înainte de toate, însă, „nu există altă divinitate în afară de Allah” este o parolă de intrare în monoteism. Cel care pătrunde în dogma monoteismului prin la ilahe illallah, odată cu afirmarea acestei expresii, face următorul angajament față de Allah: Allah este sensul existenț De aceea, deconectarea oricărei ființe/ lucru de la Creatorul său înseamnă ruperea acesteia/acestuia de sensul și de scopul existenței sale. Toate lucrurile relaţionează reciproc, fiecare fiind, totodată, în relație cu Unul Singur (Allah). Nu există niciun aspect al vieții care să fie independent de Allah și asupra căruia să nu aibă un cuvânt de spus. Allah este Unic, iar creațiile Lui sunt nenumărate. Crezul politeist reprezintă o nedreptate față de adevăr, iar divinizarea creației reprezintă o nedreptate față de creație. Toți tiranii și toți dictatorii sunt produsele celei din urmă injustiții. Conform acestei legi, până și exterminarea sursei necredinței de pe fața pământului este împotriva voinței lui Allah. „Dacă Domnul Tău ar fi voit, ar fi crezut toți cei care se află pe fața pământului. Oare tu poți să-i forțezi pe ei până ce vor crede?” (Yunus 10: 99).
  16. Aly Zahra Amira

    Femeia în religia islamica

    Femeia în religia islamică. Problematica drepturilor şi îndatoririlor femeilor în religia islamica e atent analizată şi comentată de zeci de ani, părerile fiind împărţite între cei care consideră că această religie nu acordă suficientă libertate femeilor şi cei care au o poziţie total opusă Statutul femeilor în islam este un subiect sensibil, iar abordarea acestuia duce de cele mai multe ori la controverse. Pe de o parte sunt cei care critică modul în care sunt trate femeile în această religie, pe de altă parte sunt practicanţii religiei care apără principiile exprimate în învăţăturile lor sfinte. În a patra Sura din Coran pot fi găsite mai multe detalii privind drepturile şi îndatoririle femeilor în religia musulmană. FEMEILE ÎN RELIGIA ISLAMICĂ. NUMĂRUL SOŢIILOR Astfel, în versetul al treilea este dat următorul sfat: „(...) Luaţi-vă soţii după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei. Dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi cu ele, atunci luaţi-vă o singură femeie. Aşa vă va fi mai uşor vouă, dacă nu puteţi ţine o casă mare.”. Un alt verset referitor la femei, este al şaptelea din Sura a patra: „Bărbaţilor li se cuvine o parte din ceea ce părinţii şi rudele lor au lăsat, după cum şi femeilor li se cuvine o parte din ceea ce părinţii şi rudele lor au lăsat, fie că este mult fie că este puţin, partea este hotărâtă”. În versetul al 11-lea se vorbeşte de diferenţa de tratament între băieţi şi fete în ceea ce priveşte moştenirea: „Cât despre copiii voştri, Dumnezeu vă porunceşte să-i daţi băiatului cât la două fete. Dacă fetele sunt mai multe de două, două treimi din moştenire sunt ale lor, iar dacă nu este decât una, jumătate este a ei. Dacă a avut un copil, o şesime din moştenire este a fiecăruia dintre părinţii lui. Dacă nu are copii, părinţii lui îl vor moşteni: o treime este a mamei lui. Dacă are fraţi, o şesime este a mamei lui, după ce îi vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile”. Versetul al 19-lea îndeamnă la moderaţie: „O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să primiţi femei ca moştenire, împotriva voinţei lor. Nici să le siliţi să vă înapoieze o parte din ceea ce le-aţi dat, doar dacă nu au preacurvit (n.r. - o altă variantă este „doar dacă ele au săvârşit un păcat îndevederat”). Purtaţi-vă cu ele cuviincios!” FEMEILE ÎN RELIGIA ISLAMICĂ. DREPTUL DE A O PEDEPSI Versetul 34 al Surei a patra este controversat, în acesta fiind abordată pedepsirea femeii şi prin aplicarea de lovituri: „Bărbaţii sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor şi fiindcă ei cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniţi-le pe cele de a căror ascultare vă este teamă! Părăsiţi-le în aşternuturi! Loviţi-le! Nu le căutaţi însă gâlceavă, dacă vă dau apoi ascultare.” Potrivit islam.ro, femeii „i se cere să-si menţină tot timpul castitatea. Nu trebuie să aibă relaţii extra-maritale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru bărbaţi”. De asemenea, este „datoria ei să crească copiii conform nevoilor Islamului. Ea trebuie să-şi îngrijească familia şi are un control aproape absolut asupra treburilor casnice”, cu toate că familia este condusă prin cooperare. FEMEIA ÎN RELIGIA ISLAMICĂ. RESTRICŢII Femeilor musulmane le este recomandat să aibă un cerc social restrâns, în care să fie incluse persoane apropiate, în special rude. Nu e indicat să stea în preajma persoanelor de sex masculin dacă acestea nu sunt rude ale sale. În funcţie de ţara în care trăiesc, femeile trebuie să poarte anumite veşminte, vălul fiind un accesoriu obligatoriu. Totuşi, în unele state occidentale femeilor le este recomandat, uneori interzis, să poarte vălul în spaţiul public.
  17. Aly Zahra Amira

    Vestimentație

    Vestimentatia in Islam pentru Femei si Barbati Salam aleikum wa rahmatullahi wa barakatuhu! Acest articol vine in completarea articolului precedent si pentru inceput este necesar sa definim anumiti termeni pentru a ne ajuta sa intelegem mai bine. Aurah– partile corpului ce trebuie acoperite Mahram- o persoana, barbat sau femeie inrudit prin sange, casatorie sau alaptare. Este cel sau cea cu care nu este permisa casatoria, cum ar fi tata, nepot, unchi, etc. Haya– sfiala inascuta Hijab– acest cuvant are cateva intelesuri diferite, printre care si ceva care ascunde sau perdea, bariera. In mod comun este cunoscut ca esarfa cu care se acopera femeile, iar intr-un sens mai larg o vestimentatie si un comportament modest. Islamul acorda femeii o pozitie inalta si onorabila, iar regulile Islamice privind acoperirea au ca scop protejarea si asigurarea demnitatii si onoarei. Cuvantul cel mai comun pentru acoperire este Hijabul. Toti Invatatii de-a lungul istoriei Islamului sunt de acord cu faptul ca indeplinirea conditiilor de acoperire este o obligatie pentru toti Musulmanii, barbati sau femei. Ei si-au argumentat opiniile pe evidentele din Coran si Sunnah si pe care le-am explicat in amanunt in articolul precedent. Hijabul pentru Femei Scopul Hijabului este acela de a acoperi aurah, iar aurah variaza in diferite situatii si in functie de diferite grupuri de oameni. Vom incepe cu conditia pe care trebuie sa o indeplineasca Hijabul pentru femei in locurile publice si fata de barbatii non-mahram. Atata timp cat conditiile sunt indeplinite, femeia poate purta ceea ce doreste. –Hijabul trebuie sa acopere intregul corp cu exceptia fetei si palmelor. –Nu trebuie sa fie transparent sau stramt. Hainele stramte chiar daca ascund culoarea pielii, totusi dezvaluie marimea si conturul corpului, sau anumitor parti ale corpului. –Nu trebuie sa fie vesminte care sa atraga atentia barbatilor non-mahram; nu trebuie sa fie extravagante si excesiv de opulente –Nu trebuie sa fie vesminte purtate din vanitate sau pentru faima si popularitate –Nu trebuie sa fie parfumate. Aceasta intedictie se aplica atat pentru corp cat si pentru haine – Nu trebuie sa semene cu haine specifice ne-musulmanilor Vestimentatia barbatilor “Spune dreptcredinciosilor sa-si plece privirile lor (sa nu priveasca la ceea ce este oprit) si sa-si pazeasca pudoarea lor (evitarea adulterului si pazirea partilor intime de privirea celorlalti).Aceasta este mai curat pentru ei. Allah doara, este Binestiutor[Khabir] a ceea ce fac ei.” [24:30] In Islam sunt anumite conditii pe care trebuie sa le indeplineascavestimentatia barbatilor, iar acestea sunt: –Partea corpului de la buric pana la genunchi, trebuie sa fie acoperita –Nu trebuie sa fie asemanatoare cu vesmintele specifice ne-musulmanilor. Hainele obisnuite care nu sunt reprezentative pentru un anumit grup sau secta, sunt permise –Nu trebuie sa se asemene cu haine purtate de catre femei -Sa nu fie transparente sau stramte -Sa nu fie vesminte confectionate din matase si sa nu poarte bijuterii din aur- acestea sunt permise femeilor Invatatii sunt de acord ca pentru barbati, tot ceea ce este intre buric si genunchi(inclusiv genunchii) trebuie acoperite in prezenta oricarei persoane. Singura exceptie este sotia sa. De asemenea este recomandat pentru barbati sa nu poarte vesminte care cad mai jos de glezne. Aurah femeii fata de sotul ei Nu este nicio aurah intre sot si sotie. Atunci cand femeia este singura cu sotul ei, ii este permis sa poarte haine care le sunt pe plac. “Si printre semnele Lui [este acela] ca El v-a creat din voi insiva soate, pentru ca voi sa traiti in liniste impreuna cu ele. Si El a pus intre voi dragoste si indurare si intru aeasta sunt semne pentru un neam[de oameni] care chibzuiesc.” [30:21] Aurah femeii fata de cei care sunt mahram pentru ea Cine este mahram pentru mine? Mahram este considerata persoana cu care niciodata nu este permisa casatoria, din cauza relatiei apropiate de sange, alaptare sau mariaj, si este persoana cu care este permis sa stai singura. -o relatie apropiata de sange. Pentru femei: tatal ei, bunicul ei, fiul, nepotul, fratele, unchii si nepotii paterni si materni. Pentru barbati: mama, fiica, nepoata, sora, matusile si nepoatele paterne si materne. –relatia de alaptare Aici poate fi inclus oricine, barbat sau femeie care au fost alaptati de aceeasi mama sau doica, cunoscuti sub denumirea de frati de lapte –relatia datorata mariajului Cei care devin rude prin mariaj: socrul, soacra, tatal vitreg, bunicul vitreg, fiul vitreg Cand femeia se afla printre mahram, invatatii Islamului sunt de acord ca ea nu trebuie sa aplice regulile stricte de acoperire, ci mai degraba ea poate sa nu-si acopere: parul, fata, bratele, palmele, picioarele de la genunchi in jos, talpile. Totusi, femeia trebuie sa aiba mereu in vedere ca ea este cunoscuta pentru modestia si sfiala(haya) ei, si nu trebuie sa se afiseze prea mult. Aurah femeii in fata femeilor Musulmane In acord cu majoritatea invatatilor, aurah femeii in fata altor femei musulmane, este de la buric pana la genunchi. Aceasta face parte din indurarea lui Allah de a lasa femeile libere in casele lor si printre rudele ei apropiate sau prietene apropiate, de a-si desfasura activitati normale pentru femei asa cum este si alaptatul. Daca insa, femeia Musulmana se gaseste intr-o situatie in care sunt prezente si femei de al caror caracter se indoieste sau care sunt cunoscute pentru un caracter rau, atunci nu trebuie sa-si arate corpul deloc, ci trebuie sa aplice aceleasi reguli pe care le aplica in public. Aurah femeii in fata femeilor ne-Musulmane Aceasta este o chestiune despre care invatatii au opinii diferite. Unii spun ca se aplica aceleasi reguli ca pentru femeile Musulmane, altii spun ca femeia trebuie sa aplice reguli stricte de acoperire fata de femeile ne-Musulmane. In timpul Profetului, sall Allahu aleihi wa sallam, o evreica si cele care adorau idoli obisnuiau sa intre la sotiile Profetului, saws pentru diferite motive. Nu s-a relatat ca sotiile Profetului, sall Allahu aleihi wa sallam, cele mai bune si cele mai virtuoase femei, s-au acoperit in astfel de situatii.[Sheikh Ibn Baaz, fatwa al-jaami’ah li’l-mar’ah al Muslimah] Cand o femeie decide ce nivel de acoperire sa adopte fata de femeile ne-Musulmane, trebuie sa aiba in vedere ca femeile ne-Musulmane nu cunosc faptul ca nu au voie sa descrie frumusetea femeii Musulmane niciunui barbat. De aceea este important sa ia aceasta decizie in functie de situatie, si sa nu uite ca intotdeauna trebuie ca hainele ei sa reflecte modestia si demnitatea ei. Iar daca in adunare se regasesc femei necunoscute, este mai bine sa aleaga o varianta care sa presupuna un grad mai ridicat de acoperire. Aurah femeii in fata copiilor sai Daca copilul este mic sau incapabil sa inteleaga intelesul de aurah sau de sexualitate, atunci este permis pentru ea sa nu se acopere mai mult decat pentru femeile Musulmane. Daca copilul este baiat si se apropie de varsata la care intelege sau face diferenta intre barbati si femei, atunci aurah femeii este ca pentru barbatii mahram. Toti Musulmanii, barbati sau femei trebuie sa pastreze un simt al haya(sfiala, rusine) tot timpul pentru ca haya este o parte a credintei. Iar hainele, sunt de obicei un indicator al modestiei. Profetul, sall Allahu aleihi wa sallam a spus:”Credinta consta in mai mult decat saizeci de ramuri(parti). Iar haya este o parte a credintei”.[Saheeh Bukhari] Recapitulare: Aurah femeii fata de: Ce poate sa ARATE Sot Nu este aurah intre sot si sotie Barbatii mahram Ceea ce se vede in mod normal: Parul,fata,gatul,bratele,picioarele de la genunchi in jos Barbatii non-mahram Fata si palmele Femeile Musulmane Parul,fata,gatul,bratele,picioarele de la genunchi in jos,pieptul daca este necesar Femeile ne-Musulmane Opiniile invatatilor difera. Unii permit acelasi grad de acoperire ca ptr femeile Musulmane; Altii recomanda o acoperire mai stricta in functie de situatie Copii mici La fel ca pentru femeile Musulmane Baietii mai mari (membri de familie) Ca pentru barbatii mahram Baietii mai mari (straini de familie) Ca pentru barbatii non-mahram Aurah in timpul Rugaciunii [As-Salat] Salat este momentul in care suntem conectati cu Creatorul Universului. Pentru acest moment trebuie sa aratam si sa ne simtim cel mai bine. Cand vine timpul Rugaciunii, femeia trebuie sa indeplineasca conditiile de acoperire a aurei. “Luati-va gatelile (se are in vedere cele mai bune si curate vesminte)voastre in timpul Rugaciunii”.[7:31] Profetul, sall Alahu aleihi wa salam a spus:” Allah nu accepta Rugaciunea femeii care a atins pubertatea daca nu poarta un val”. Aurah femeii atunci cand face Rugaciunea, este identica cu cea fata de barbatii non-mahram. Este perfect acceptabil pentru o femeie sa poarte un vesmant lung si larg peste hainele sale de interior, asumandu-ne faptul ca femeia face Rugaciunea in intimitatea casei sale. Daca face Rugaciunea la moschee, atunci trebuie sa poarte haine adecvate pentru iesirea in spatii publice si fata de barbatii straini. In ce priveste Rugaciunea barbatului, pentru a fi valida, trebuie de asemenea sa-si acopere aurah, care este portiunea dintre buric pana dupa genunchi. Totusi, deoarece Islamul este o religie care tine cont de coeziunea si unitatea comunitatii si respectul pentru ceilalti, barbatul trebuie sa aiba mereu in vedere unde se afla. Chiar daca lasarea umerilor si a pieptului descoperite nu invalideaza Rugaciunea, poate sa-i faca pe ceilalti sa se simta inconfortabil. In acord cu spiritul de haya, este de dorit pentru Musulmani(barbati si femei) sa aiba grija de lucrurile care ar putea sa-i afecteze atat pe ei, dar si pe cei din jurul lor. Este preferabil pentru barbati sa se parfumeze cand stau in fata Domnului lor pentru Rugaciune. Femeile trebuie sa aiba grija in aceasta privinta. In timp ce este permis, si chiar recomandat sa se parfumeze in casa, nu este acceptabil nici ca corpul ei nici hainele ei sa fie parfumate atunci cand merge pentru Rugaciune la Moschee. Intelepciunea codului vestimentar in Islam Pentru a intelege si a clarifica acest aspect, trebuie sa ne reamintim cateva concepte de baza. Primul, si cel mai important, este acela ca Islamul a fost revelat pentru toti oamenii, in toate locurile si in toate timpurile. Ceea ce are legatura cu moda, nu este relevant. In al doilea rand Islamul este religia care tine cont de sanatatea fizica, spirituala si emotionala, si nu numai pentru fiecare individ in parte ci pentru comunitate si societate in intregul ei. Aceasta implica respect pentru Allah, pentru fiecare dintre noi si pentru noi insine. In al treilea rand, avand un cod al vestimentatiei atat pentru barbati cat si pentru femei, Islamul nu atribuie intreaga responsabilitate asupra unui singur gen, mai mult, versetul care se refera la barbati este inaintea celui care se refera la femei. Ambii, atat barbatii cat si femeile trebuie sa-si plece privirile si sa-si pastreze modestia, si se asteapta din partea lor sa contribuie la crearea unui mediu social bazat pe maniere, morala si valori. Termenul Hijab, este mai mult decat o esarfa si mai mult decat un cod al vestimentatiei. De exemplu, daca o femeie Musulmana este corect acoperita dar in acelasi timp foloseste un limbaj neadecvat, ea nu indeplineste conditiile Hijabului. Femeile care poarta Hijabul au parte de numeroase beneficii care decurg din aderarea la codul Islamic. Ele nu mai sunt tratate ca obiecte sexuale, ci sunt apreciate pentru intelectul lor. Ele nu mai sunt pretuite pentru aspectul sau pentru forma corpului lor, ci pentru personalitatea si caracterul lor. Femeile care poarta Hijab au raportat un minim de hartuire sexuala la locul de munca. Multe femei au declarat ca atat Musulmanii cat si ne-Musulmanii sunt mai inclinati sa se poarte bine si cu respect fata de femeile care poarta Hijab. Barbatii, in mod special sunt mai amabili, isi cer scuze pentru un limbaj neadecvat, si se adreseaza cu respect femeilor acoperite. [sursa islamreligion.com] Hijabul inseamna respect, demnitate, onoare, eliberare! Bazat pe observatiile propii de-a lungul timpului as putea sa-mi permit sa dezvalui unele din aceste observatii. Sunt femei care nu-si doresc sa poarte Hijabul vreodata. Sunt femei care se gandesc sa-l poarte la un moment dat. Sunt femei care nu-l poarta din teama de reactia celorlalti. Sunt femei care il poarta fara sa cunoasca exact motivul. Sunt femei care il poarta pentru ca face parte din cultura zonei in care traiesc. Sunt femei care il poarta din respect pentru parinti, sot sau comunitate. Dar sunt si femei care poarta Hijabul de dragul lui Allah, si din credinta si convingere proprie, si nu este credinta mai trainica si mai dainuitoare decat credinta din convingere si nu este rasplata decat pentru faptele implinite de dragul lui Allah! “Acestea sunt oranduielile lui Allah, iar acela care este supus lui Allah si Trimisului Sau, pe acela il va face [Allah] sa intre in Gradini pe sub care curg paraie, pentru a ramane vesnic in ele, iar aceasta este mare izbanda.”[ 4:13]
  18. Aly Zahra Amira

    De știut. Sfiala femei în islam

    Nobilul Coran descrie sfiala fiicei lui Șu’aib: Apoi a venit la el una dintre cele două (copile), mergând cu sfială, și i-a zis: „Tatăl meu te cheamă să-ți dea o răsplată pentri că ne-ai adăpat nouă (turma)… [Al-Qasas 28:25] Această însușire este de obicei atribuită femeilor. Sfiala este mult mai perceptibilă printre femeile modeste și virtuoase. Companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) obișnuiau să spună că: „Sfiala Trimisului lui Allah depășea sfiala unei fecioare în budoarul ei.” De asemenea, întrebând despre consimțământul necesar al miresei înaintea căsătoriei sale, Aișah i-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui): „O Trimis al lui Allah! O fecioară este sfioasă.” El a zis: „Consimțământul ei este exprimat prin tăcerea ei.” De fapt, sfiala este o însușire înnăscută a femeilor și unul dintre atributele morale cu care Allah le-a înzestrat pentru a le proteja castitatea lor. Dacă sfiala unui bărbat este lăudabilă, atunci sfiala unei femei este mult mai demnă de laudă. Și dacă sfiala unui bărbat este o virtute, sfiala unei femei este cea care îi completează frumusețea, îi sporește strălucirea și o face să fie plăcută. Sfiala este de asemenea un semn al modestiei și purității, pe când insolența este un semn al coruperii și depravării. Sfiala este păzitorul vigilent al castității. Protejează puritatea femeilor și previne pe oricine și orice să-i violeze sfințenia. Prin urmare, observăm că oricând suntem pe cale să facem o faptă rea, sau să rostim un cuvânt urât, modestia noastră interioară ne oprește să facem asta. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Modestia poate conduce doar la bine.” De asemenea, Ibn Masood a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Una dintre zicalele profeților de mai înainte pe care oamenii au luat-o este: „Dacă nu te simți rușinat, fă ce vrei.” Asta înseamnă că îndrăzneala presupune rău și depravare. Asta este de asemenea o avertizare întrucât Allah Preaînaltul spune: Cine voiește să creadă și cine voiește să nu creadă. [Al-Kahf 18:29] Prima relatare stabilește că sfiala nu aduce nimic decât bine și nu rezultă în nimic decât bune maniere și vorbe frumoase. A doua relatare este o avertizare pentru cei care nu au nici un simț al modestiei și care nu se simt niciodată rușinați când fac ceva greșit. Multe alte relatări sugerează de asemenea că sfiala față de Allah este baza adorării și cea mai bună dintre virtuți. Într-o încercare de a analiza diferențele dintre bărbați și femei, Darwin spune: „În timpul erei barbare, cel mai puternic și agresiv bărbat răpea femeia și o închidea în peșteră. Locuitoarele peșterii erau cele mai frumoase și cele mai sfioase femei care atrăseseră atenția bărbaților. Prin urmare, dacă caracteristicile genetice ale ființei umane au continuat să fie separate și divizate, potrivit legilor ereditare mendeliene, este ușor să înțelegem cât de puternice și agresive au rămas caracteristicile masculine, în timp ce frumusețea și sfiala rămân insușiri feminine.” Henry Marion, lector de Literatură la Universitatea din Paris a spus: „Larochovoko a spus că de multe ori, sfiala unei femei este protectoarea demnității și a reputației. Și Fanlon a spus că timiditatea este cel mai bun păzitor al castității feminine.” Așadar nu este surprinzător că Islamul a protejat și încurajat această calitate pentru a întări apărarea femeilor contra răului și pentru a respinge șoaptele lui Șeitan. Sfiala protejează onoarea și castitatea femeilor, întrucât o femeie lipsită de sfială și modestie este mai vulnerabilă la tentații. Ea este atrasă ușor spre comiterea actelor păcătoase. În consecință, sfiala este una dintre calitățile naturale al femeilor. Este o însușire înnăscută care completează feminitatea lor. În spatele ei se află o înțelepciune divină din care am ilustrat o mică parte.
  19. Aly Zahra Amira

    Păcate majore. De știut

    LISTA PACATELOR MAJORE 01. Asocierea de parteneri lui Allah (Shirk) 02. Uciderea 03. Practicarea magiei 04. Neimplinirea Rugaciunii (As-Salah) 05. Neplata Daniei (Az-Zakat) 06. Sa nu postesti in Ramadan fara o scuza valida 07. Sa nu faci Hajj, atunci cand ai posibilitatea 08. A nu-ti respecta parintii 09. Taierea relatiilor de rudenie 10. Adulterul 11. Homosexualitatea 12. Camata 13. Mancarea averii orfanului 14. Sa minti despre Allah si Mesagerul Sau salAllahu aleihi waSallam 15. Sa fugi de pe campul de lupta 16. Un lider care isi pacaleste oamenii si care este nedrept cu ei 17. Mandria si aroganta 18. Sa depui marturie falsa 19. Sa bei Khamr (vin, bauturi alcoolice) 20. Jocurile de noroc 21. Sa calomniezi o femeie cinstita 22. Sa furi din prazile de razboi 23. Sa furi 24. Talharia, jaful la drumul mare 25. Sa faci un legamant fals 26. Asuprirea 27. Venituri ilicite (haram) 28. Sa iei proprietatea altuia prin inselaciune 29. Sinuciderea 30. Sa minti frecvent 31. Sa judeci nedrept 32. Sa dai si sa accepti mita 33. Femeile care imita barbatii si barbatii care imita femeile 34. Proxenetul si cel care permite sotiei sa comita adulter 35. Sa te casatoresti cu o femeie pentru a o face permisa sotului ei 36. Sa nu te protejezi de urina 37. Falirea, semetirea cu faptele bune 38. Sa achizitionezi cunostinte religioase pentru foloase lumesti si sa ascunzi acea cunoastere 39. Sa tradezi increderea 40. Sa amintesti celor care le-ai facut un favor sau o pomana de binele pe care l-ai facut 41. Sa negi Destinul (sa nu crezi in Destin) 42. Sa asculti la conversatia privata a oamenilor 43. Cel care imprastie vorbe pentru a initia ura intre oameni 44. Blestemul 45. Sa incalci promisiunea sau legamantul 46. Sa crezi in prezicatori si astrologi 47. Comportamentul rau (rebeliunea) al sotiei fata de sotul sau 48. Sa faci picturi si statuete (ale fiintelor cu suflet) https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/09/13/ce-spune-islamul-despre-expunerea-fotografiilor/ 49. Jelirea, bocirea, ruperea hainelor si alte fapte asemanatoare, atunci cand o calamnitate sau o nenorocire cade asupra ta 50. Sa-i tratezi pe ceilalti nedrept 51. Comportamentul arogant (sau suprasolicitarea) fata de sotie, servitori, cei slabi si fata de animale 52. Ofensarea (agresarea) vecinului 53. Ofensarea si abuzarea Musulmanilor 54. Ofensarea slujitorilor lui Allah si atitudinea aroganta fata de ei 55. Sa-ti tarasti vesmintele cu mandrie 56. Barbatii care poarta matase sau aur 57. Sclavul care fuge de la stapanul sau 58. Sa sacrifici un animal care a fost oferit altcuiva in afara de Allah 59. Sa atribui paternitatea altui tata decat adevaratului tata 60. Sa argumentezi intr-un mod violent 61. Sa stochezi apa in exces 62. Inselarea la masura (cantar) 63. Sa te simti in siguranta fata de planul lui Allah 64. Sa deznadajduiesti in Indurarea lui Allah si sa-ti pierzi speranta 65. Sa nu faci Rugaciunea in adunare si sa o faci singur fara nicio scuza (pentru barbati) 66. Sa pierzi in mod repetat Rugaciunea de Vineri fara nicio scuza (pentru barbati) 67. Uzurparea drepturilor mostenitorilor 68. Inselarea si complotarea la rau 69. Sa spionezi pentru dusmanii Musulmanilor 70. Sa blestemi si sa insulti oricare dintre companionii Mesagerului lui Allah salAllahu aleihi waSallam PACATELE CARE ATRAG BLESTEMUL LUI ALLAH Aceste pacate care atrag blestemul lui Allah sunt cele care au fost subliniate in anumite Hadisuri ale Profetului salAllahu aleihi wa sallam. Unele dintre ele le regasim si in lista pacatelor majore de mai sus, dar mai sunt si altele. De fapt acest subiect al pacatelor majore si al pacatelor care atrag blestemul lui Allah si al Mesagerului Sau salAllahu aleihi wa sallam este unul mai complex, si desigur, nu avem nevoie doar de o lista, ci este nevoie sa si explicam macar unele dintre aceste pacate majore. Si in shaa Allah, sper ca putin cate putin vom lamuri unele dintre cele mai grave sau unele dintre cele mai comune pacate majore, pe care este posibil ca unii dintre noi sa le comitem si sa nu le dam importanta cuvenita. Pe scurt, unele dintre aceste pacate sunt: – Cei care se implica in tot ceea ce tine de alcool si intoxicante: cel care bea, cel care cumpara, cel care vinde, cel care livreaza, cel care primeste sau ofera cadou, cel care-i serveste pe altii, etc. – Cei care se implica in camata: cel care o plateste, cel care o primeste, cel care este martor la scrierea documentelor, cel care faciliteaza sau ajuta, etc. – Cei care nu platesc Zakat – Cei care sunt implicati in mita: cel care da, cel care accepta, cel care mediaza, etc. – Cei care sunt nesupusi parintilor. Cei care isi blesteama parintii si care rup relatiile cu ei. – Cei care sunt mincinosi si ipocriti – Cei care cauzeaza rau credinciosilor – Femeile care ii imita pe barbati, si barbatii care imita femeile si care se imbraca ca sexul opus – Femeile care confectioneaza peruci sau extensii de par si care le poarta, cele care isi penseaza sprancenele si care se tatueaza si care isi fac operatii estetice in scop de infrumusetare – Cei care se implica in adorarea mormintelor si a locuitorilor mormintelor, jelirea si bocirea mortilor – Cele care refuza sa implineasca drepturile sotilor – Cei care ascund cunoasterea, regulile religioase din Coran si Hadeeth, fie prin faptul ca nu raspund, fie prin faptul ca nu corecteaza – Cei care indreapta arma catre fratii lor Musulmani – Cei care sunt implicati in homosexualitate si sex anal – Cele care isi expun frumusetea si podoabele La ce se refera aceste hadisuri care vorbesc despre blestemul lui Allah? Acest blestem (Allah sa ne fereasca) ramane atata timp cat persoana nu este iertata de Allah. Pentru a indeparta acest blestem, trebuie sa ne caim sincer (sa facem Tawbah) pentru pacatul comis, si sa facem o promisiune ferma lui Allah ca nu vom mai comite acel pacat. In acest caz, trebuie sa incetam imediat comiterea acelui pacat si sa ne asiguram ca nu vom mai reveni niciodata la acel pacat. Trebuie de asemenea sa rezolve si ceea ce are legatura cu pacatele sale din trecut. Astfel, daca a luat proprietatea sau averea cuiva pe nedrept sau ilegal, trebuie sa returneze bunurile. Daca a avut avere ilegala in posesia sa, trebuie sa o dea de pomana. Daca a cauzat vreun rau altora, trebuie sa le ceara iertare si sa indeparteze raul pe cat posibil. Trebuie de asemenea sa inmulteasca faptele sale bune si sa fie supus fata de Allah.
  20. Aly Zahra Amira

    Întrebări frecvente

    De ce evreii şi arabii/musulmanii se urăsc unii pe alţii? Întrebare: De ce evreii şi arabii/musulmanii se urăsc unii pe alţii? Răspuns: În primul rând, este important să înţelegem că nu toţi arabii sunt musulmani şi nu toţi musulmanii sunt arabi. Deşi majoritatea arabilor sunt musulmani, sunt mulţi arabi care nu sunt musulmani. De fapt, sunt mult mai mulţi musulmani care nu sunt arabi (în zone precum Indonezia şi Malaezia) decât musulmani arabi. În al doilea rând, trebuie să reţinem că nu toţi arabii îi urăsc pe evrei, că nu toţi musulmanii îi urăsc pe evrei şi că nu toţi evreii îi urăsc pe arabi şi musulmani. Trebuie să fim atenţi să nu catalogăm oamenii într-un fel sau altul. Cu toate acestea, în general vorbind, arabii şi musulmanii au o aversiune şi o neîncredere faţă de evrei şi invers, evreii pentru arabi şi musulmani.Dacă există o explicaţie biblică cu privire la această animozitate, trebuie să ne întoarcem în trecut pe vremea lui Avraam. Evreii sunt descendenţi ai lui Isaac, fiul lui Avraam. Arabii sunt descendenţi ai lui Ismael, de asemenea fiul lui Avraam. Cum Ismael era fiul unei sclave (Geneza 16:1-16) şi Isaac era fiul promis care avea să-l moştenească pe Avraam (Geneza 21:1-3), evident că exista o anumită animozitate între cei doi fii. Pentru că Ismael râdea de Isaac (Geneza 21:9), Sara a vorbit cu Avraam să-i alunge pe Agar şi Ismael (Geneza 21:11-21). Probabil că acest lucru a provocat mai mult dispreţ în inima lui Ismael pentru Isaac. Un înger chiar a profeţit lui Agar că Ismael va “trăi în ostilitate faţă de toţi fraţii lui” (Geneza 16:11-12).Religia islamică, la care au aderat o majoritate a arabilor, a făcut ca această ostilitate să devină mai profundă. Coranul conţine unele instrucţiuni contradictorii cu privire la evrei. La un moment dat îi instruieşte pe musulmani să îi trateze pe evrei ca fraţi, şi în altă parte porunceşte musulmanilor să îi atace pe evreii care refuză să se convertească la Islam. De asemenea, Coranul introduce un conflict cu privire la cine a fost fiul promis. Scriptura evreiască spune că a fost Isaac. Coranul spune că a fost Ismael. Coranul învaţă că Ismael a fost fiul pe care Avraam aproape că l-a sacrificat Domnului, nu Isaac (ceea ce vine în contradicţie cu Geneza capitolul 22). Această dezbatere cu privire la cine a fost fiul promis, contribuie în mare măsură la ostilitatea din ziua de azi.Totuşi, rădăcinile străvechi ale ostilităţii dintre Isaac şi Ismael nu explică în totalitate ostilitatea de astăzi dintre evrei şi arabi. De fapt, de mii de ani în Orientul Mijlociu, evreii şi arabii au trăit relativ în pace şi indiferenţă unii faţă de alţii. Cauza pricipală a ostilităţii are o origine modernă. După Cel de-al Doilea Război Mondial, Naţiunile Unite au recunoscut ocuparea unui teren de către poporul evreu, la restabilirea statului Israel, teren care a aparţinut acestora, dar la vremea reocupării lui era locuit de arabi (palestinieni). Cei mai mulţi arabi au protestat vehement împotriva ocupării acestui teren de către poporul Israel. Naţiunile arabe s-au unit şi au atacat Israelul într-o încercare de a-i alunga pe evrei de pe terenul lor – dar ei au fost învinşi de Israel. De atunci, a fost o mare ostilitate între Israel şi vecinii săi arabi. Dacă ne uităm pe o hartă, Israelul are felie micuţă de tot de teren şi este înconjurată de naţiunile arabe mult mai mari, de exemplu Iordania, Siria, Arabia Saudită, Irak şi Egipt. Punctul nostru de vedere este că, biblic vorbind, Israelul are dreptul să existe ca naţiune având propriul teren – că Dumnezeu a dat terenul lui Israel descendenţilor lui Iacov, nepotul lui Avraam. În acelaşi timp, credem cu tărie că Israelul ar trebui să caute pacea şi să arate respect pentru vecinii lor arabi. Psalmul 122:6 declară, "Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă”.
  21. Aly Zahra Amira

    Ce este Apa zam zam

    Sunt multe hadithuri care confirmă meritele extraordinare ale apei Zam Zam. Îngerul Jibril, aleihi sallam, folosind apa Zam Zam, ne-a demonstrat miraculozitatea ei, spălând cu ea inima Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam. În hadithul relatat de Anas, radhi Allahu anhu, se spune: „«Îngerul Jibril, aleihi sallam, l-a luat pe Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, din mijlocul copiilor cu care se juca. L-a ținut și l-a întins pe spate, scoțându-i inima, din care a scos un punct negru, zicându-i: „Aceasta este partea care aparține lui Sheitan.” A aruncat acea bucată și a spălat inima Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, cu apa Zam Zam.»” (relatat de Muslim) Ibn Abbas ne relatează că Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus despre apa Zam zam: „Cea mai bună apă care curge pe suprafața pământului este apa Zam Zam, pentru că ea nu este numai o apă, ci și o mâncare completă, și ea vindecă toate bolile; iar apa cea mai rea care curge la suprafața pământului se numește Wadi Barahout. La suprafață este plină de viermi care au picioare ca cele de lăcuste; dimineața curge, iar seara se usucă.”
  22. Cele mai bune rânduri în moschee – Jasser Auda mai 20, 2018 Cele mai bune rânduri în moschee – Jasser Auda Hadisul despre cele mai bune rânduri la rugăciune și însemnătatea sa Exista un hadis relatat de Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el!) în care Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că: „ Cele mai bune rânduri (la rugãciune) dintre cele ale bărbatilor sunt cele din față, iar cele mai rele sunt ultimele, în timp ce, pentru femei, cele mai bune rânduri sunt ultimele și cele mai rele sunt cele din față.” Unii oameni folosesc acest hadis pentru a preveni femeile să participe la rugăciune în moschee întru totul sau să le izoleze în săli separate. Aceasta este o interpretare ciudată atât timp cât Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) putea să construiască o altă sală de rugăciune separata pentru femei sau chiar să le împiedice, de la bun început, să își facă rugăciunile în moschei. Cu toate acestea, el în mod absolut nu a făcut niciunul dintre aceste lucruri. Hadisul afirmă mai degrabă că este de preferat ca bărbații să stea la rugăciune în primele rânduri, iar femeile în ultimele, nimic mai mult. Acesta face apel la considerații și justificări rezonabile, prima dintre ele fiind aceea că, primul rând al bărbaților și ultimul rând al femeilor sunt cele care se completează cu cei care vin cel mai devreme la moschee, iar acest lucru este o binecunoscută virtute. În al doilea rând, aceste două rânduri sunt mai bune în a ajuta persoanele care se roagă să nu le fie distrasă atenția de ceea ce se poate petrece în restul moscheii, iar acest lucru implică concentrarea neîntreruptă și dedicarea în rugăciune. În al treilea rând, această instrucțiune este în armonie cu alte relatări în care Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a interzis femeilor să-și ridice capetele lor (din prosternare) înaintea bărbaților pentru a le da bărbaților timp suficient să-și mențină trupurile acoperite corespunzător; la vremea aceea, datorită situației economice precare a comunității musulmane în curs de formare/timpurii, nu toți companionii își permiteau haine lungi care să îi acopere corespunzător în timpul prosternării. A fost relatat de la Asma că ea a spus: “L-am auzit pe Profet (pacea și binecuvântarea lui Allah fie aspura sa!) spunând, «Oricare dintre voi crede în Allah şi în Ziua de Apoi să nu îşi ridice capul său până ce noi (bărbaţii) nu ne ridicăm capetele noastre (după prosternare),» ca nu cumva ele să vadă părţile intime ale bărbaţilor din cauza veşmintelor scurte din partea inferioară…” În mod similar, Sahl ibn Said a spus că, în timpul Profetului, femeilor li se poruncise să nu îşi ridice capetele [din sujud] până ce bărbaţii nu sunt complet aşezaţi datorită hainelor nepotrivite (în altă relatare, scurte) [purtate de bărbaţi]. O altă relatare adaugă: “Deci, păziţi-vă sau feriţi-vă privirile de la a vedea părţile intime ale bărbaţilor”. Relatat de Amr ibn Salamah:
  23. Aly Zahra Amira

    Povestea unui păcătos

    Povestea unui om care a pacatuit 40 de ani Un om din neamul lui Moise pacatuise timp de 40 de ani fara a se cai nici macar o data in viata. Intr-un an, peste neamul lui Moise s-a abatut o seceta cumplita. Animalele incepusera sa moara, cerealele sa se usuce si apa raurilor sa sece. Oamenii i-au cerut lui Moise sa se roage la Allah. Moise si-a adunat neamul si au inceput sa se roage insa Allah nu le accepta ruga. Allah i-a spus lui Moise ca nu le primeste ruga din cauza unuia dintre ei care continua sa pacatuiasca de 40 de ani. Moise l-a intrebat pe Allah ce trebuie sa faca la care Allah i-a raspuns ca trebuie sa-l indeparteze pe acel pacatos din grupul lor atunci cand se roaga. Gandeste-te cat de mult il pot supara pacatele pe Allah!Pacatele tale pot fi cauzele problemelor si greutatilor ca ti se intampla in viata de zi cu zi! Indata ce a aflat solutia, Moise s-a dus la poporul sau si le-a spus ca Allah n-o sa trimita ploaia pana ce nu va iesi acel pacatos dintre ei. Pacatosul stia ca este vorba despre el, insa spera ca poate va iesi altcineva in locul lui si astfel va scapa de rusine. In acel moment pacatosul si-a spus: -O, Allah, am pacatuit 40 de ani, iar Tu ma acoperi si nu ma divulgi! Iti promit, o Allah, ca nu ma voi mai intoarce la pacate! O, Allah, iarta-ma! Odata cu cainta lui, a inceput sa ploua. Vazand ploaia, Moise i-a spus lui Allah: -O, Allah a ploat fara ca acel pacatos sa iasa dintre noi. Allah i-a raspuns ca a trimis ploaia din bucurie pentru cainta celui care pacatuia de 40 de ani. Curios, Moise i-a cerut lui Allah sa-l instiinteze despre acel om insa Allah i-a raspuns: -O, Moise, il acopar de 40 de ani si crezi ca-l divulg in ziua in care s-a intors la Mine caindu-se? Allah sa fie slavit! Cat de Indurator si Milostiv este cu noi, chiar si atunci cand pacatuim… O, Allah acopera-ne noua pacatele atat in aceasta viata cat si in ziua in care ne vei invia pentru judecata!
  24. Aly Zahra Amira

    Islam

    Care sunt măsurile care au fost luate pentru protejarea Coranului? Primele măsuri care s-au luat pentru protejarea revelației sunt următoarele: Protejarea revelației prin scriere În pasajul care a fost pogorât pentru prima oară – „El l-a învățat pe om prin condei, El l-a învățat pe om ceea ce nu știa” (Alaq 96: 4-5) i s-a indicat profetului Muhammed să ia revelația sub protecție prin scriere. De asemenea, observăm aceeași indicație și în versetul din primele sure pogorâte: „Jurăm pe condei și pe ceea ce scrie.” (Qalem 68: 1). Așa cum bine se știe, cultura arabă din acele timpuri nu era bazată pe scriere, ci era transmisă pe calea orală. După ce a primit acea indicație, profetul Muhammed a făcut deschiderea în societatea mekkană, unde cultura orală era predominantă, a unei ere noi – cea a culturii scrise. În acest sens, pe parcursul celor 23 de ani au fost folosiți aproape 40 de scribi cu scopul de a proteja revelația prin scriere. Astfel primul care a colectat revelația a fost însuși profetul Muhammed. În ziua în care Profetul a murit revelațiile scrise se găseau la capul acestuia sub formă de suluri. Protejarea revelației prin împlinirea rugăciunilor zilnice În prima sură care a fost pogorâtă (Sura Alaq) se menționează și rugăciunea (Alaq 96: 10). Iar acest lucru arată că rugăciunea avea loc în viața primilor musulmani în paralel cu pogorârea Coranului. Rugăciunea este precum o cutie care cară Coranul. De vreme ce s-a poruncit recitarea Coranului în afara rugăciunii, nu poate fi vorba de împlinirea rugăciunii fără recitarea Coranului. În acest sens, profetul Muhammed a spus: „Rugăciunea nu este rugăciune fără Coran (fără recitarea surei Fatiha). (Buhari, Ezan, 95) Rugăciunea este obligatorie pentru fiecare musulman. Asta înseamnă că fiecare drept-credincios care împlinește rugăciunea va recita, fără doar și poate, și din Coran. Iar acest lucru înseamnă protejarea Coranului prin rugăciune. Pe de altă parte se știe că numărul celor care au memorat Coranul, în timp ce Profetul conducea rugăciunile colective, nu este deloc mic. O altă rugăciune care a contribuit la protejarea Coranului este Rugăciunea de Vineri, care a intrat în vigoare la Medina. Există aproximativ 500 de predici pe care Profetul le-a ținut în Medina. Majoritatea acestora aveau ca temă Coranul. De obicei în timpul predicii Profetul recita Coran, iar acest lucru a contribuit la protejarea Coranului. Protejarea Coranului prin memorare Îndată ce revelația era pogorâtă ea era memorată de către primii drept-credincioși în timp ce era notată pe materialele aflate la îndemâna lor. Prin această modalitate, unii companioni și-au realizat propriile lor colecții. Numărul celor care și-au alcătuit propriile colecții de sure și versete în timpul Profetului a fost de 16. Conținutul acestor colecții personale este același cu conținutul Coranului din prezent, cu deosebirea ordinii surelor. În ceea ce privește ordinea surelor, fiecare le ordona în funcție de propriul stil și metodă. Coranul este o carte care a fost memorată în întregime de către companionii Profetului. Cel care memorează Coranul se numește hafiz, iar procedură de a-l memora în întregime se numește hifz. Mai mult, această tradiție de a memora Coranul în întregime de-a lungul istoriei a continuat, fiind în continuă creștere. Astfel, Coranul a fost transmis de 1400 de ani de la o generație la alta prin „carduri de memorie vii”. În prezent, numărul celor care memorează Coranul de la o copertă la alta a ajuns fără nicio exagerare la milioane. Efortul de a citi Coranul, care a început cu primul verset revelat – „Citește”, a făcut ca procentul de cititori din societatea islamică să crească așa de mult încât nicio altă comunitate din acea perioadă nu se poate compara cu aceasta.
  25. Aly Zahra Amira

    Islam

    Ce este un hadis? În limba arabă, sensul principal al termenului de "hadis" este acela de ştire, veste, conversaţie, povestire, relatare a unui moment din istorie sau a unei legende, indiferent dacă aceasta este adevărată sau falsă.Un alt sens este acela de "nou" - antonimul lui "qadim" care înseamnă vechi.Asemenea altor cuvinte (de exemplu: zakat, salah), termenul "hadis" a căpătat un sens special în Islam.Aşadar, din prisma religiei islamice, "hadis" înseamnă vorbele, faptele, încuviinţările şi însuşirile profetului Muhammed (s.a.s), ceea ce el a spus, împlinit, aprobat în diferite împrejurări. Importanţa hadisurilor în Islam Hadisurile reprezintă a doua sursă de bază a Islamului, după Coranul cel Nobil, căci Allah Preaînaltul a spus în Coran că profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu vorbeşte de la sine, ci doar transmite revelaţia divină pură.Aşadar majoritatea spuselor şi acţiunilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sunt revelaţii divine.Coranul ne trasează modul de viaţă în linii mari, iar hadisurile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) explică şi detaliază aceste principii de bază prin spuse şi practici (rugăciunea, zakat, hajj).De fapt, hadisurile reprezintă singura variantă validă de interpretare a Coranului. Apariţia ştiinţelor hadisului Vorbele, faptele şi caracterul profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au avut parte de cea mai mare atenţie din partea companionilor şi a comunităţii musulmane, încă din timpul vieţii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).Ele au fost transmise atât oral, cât şi scris, din generaţie în generaţie, până în zilele noastre.Astfel putem afirma că el este singura personalitate din istorie a cărui viaţă este atât de bine cunoscută.Noi astăzi ştim cum a trăit trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atât ca tată, ca soţ, ca bunic, ca imam, ca lider politic, cât şi ca mesager al divinităţii, graţie eforturilor depuse de savanţiimusulmani în domeniu.În decursul istoriei, procesul de notare şi culegere a hadisurilor a cunoscut mai multe etape, până s-a ajuns la apariţia unei noi ştiinţe, caracteristice comunităţii musulmane, denumită „ştiinţa hadisurilor”.Această ştiinţă a apărut în urma manifestării intenţiilor răuvoitoare ale duşmanilor Islamului de a introduce în tradiţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) relatări mincinoase ce nu îi aparţineau acestuia.Nevoia de delimitare a relatărilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de relatările mincinoase, fabricate de răuvoitori, a dat naştere la această ştiinţă ce a atins apogeul in secolul al III-lea hijri când sa scris majoritatea culegerilor de hadisuri şis-au definit condiţiile hadisului autentic şi a celui neautentic.

România in stăre de urgenţă

Starea de alertă permite autorităţilor să ia orice măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situaţii de urgenţă. Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România

coronavirus-.jpg

×